Video Tânăra care a alunecat în faţa metroului, la Piaţa Unirii, a avut zile: un martor i-a fost înger păzitor şi a sărit, eroic, în ajutorul ei. Cum putea fi prevenit totul
Imagini şocante în cea mai aglomerată staţie de metrou din Bucureşti, la Piaţa Unirii! O tânără de 30 de ani a căzut pe şine în faţa garniturii care intra în staţie. A fost salvată de un martor, în ultimul moment. Existenţa unor panouri de siguranţă ar fi prevenit o astfel de situaţie. Doar că proiectul propus acum cinci ani a rămas doar pe hârtie.
"A căzut în calea metroului!", spune un bărbat. Sprijinită de stâlp, femeia de 30 de ani este în stare de şoc. Cu doar câteva minute înainte, şi-a văzut moartea cu ochii. Chemaţi de urgenţă, salvatorii au încercat să afle ce s-a întâmplat.
Salvată din calea metroului, la Piaţa Unirii
Iniţial, poliţiştii şi angajaţii Metrorex au luat în calcul orice variantă, chiar şi cea a unei tentative de sinucidere. Tânăra însă le-a spus că a fost un accident. Puţin înainte de ora 9, azi-dimineaţă, a căzut în faţa metroului, chiar înainte ca garnitura să ajungă în staţie.
Din fericire, conductorul a văzut-o la timp şi a reuşit să oprească trenul plin cu oameni care se îndreptau spre birourile din Pipera. Un tânăr a avut prezenţa de spirit salvatoare, a sărit imediat pe calea de rulare şi a scos-o pe femeie de pe linii. "Mi-a zis că a căzut! Băiatul ăla a sărit după ea!", spune un martor.
- "A căzut în calea metroului!" O tânără de 30 de ani a alunecat pe şine chiar în timp ce trenul intra în...
- O tânără a căzut pe șinele de la stația de metrou Piața Unirii. Conductorul a reușit să oprească trenul la...
- Lucrările la metroul care leagă Capitala de Aeroportul Otopeni încep luna aceasta. Când ar trebui să fie gata...
Cu lacrimi în ochi, călătorii au privit încremeniţi întreaga operaţiune. Tânăra a ajuns la spital. Rănile nu-i pun viaţa în pericol.
Alt incident, în staţia de metrou Basarab
Incidentul vine la doar o zi după ce o altă femeie a căzut accidental sub trenul de metrou, în stația Basarab. Victima de 40 de ani a scăpat cu viaţă, dar a suferit mai multe răni. Circulația a fost blocată zeci de minute chiar la o oră de vârf, la 8 şi jumătate dimineaţa, când oamenii se îndreptau spre serviciu.
În fiecare zi, aproximativ 500.000 de călători circulă cu metroul bucureştean. Pentru siguranţa lor, Metrorex a derulat un proiect pilot de instalare a unor porţi de siguranţă pe peron. Anul trecut, au fost montate la staţia Berceni două astfel de porţi pentru teste. Dar doar atât. Un proiect similar din 2018 prevede montarea de panouri de siguranţă la marginea peroanelor. Până acum însă nu s-a concretizat nimic.
"Panourile ar trebui să fie montate pe marginea peronului, astfel încât să delimiteze clar cele două zone, iar în momentul în care trenul ajunge în staţie, porţile s-ar deschide automat. Numai că astfel de modernizări ar presupune costuri mult prea mari. Ceea ce a făcut ca până acum proiectul să rămână doar pe hârtie", transmite Ana Grigore, reporter Observator.
Numai în acest an, pompierii au intervenit la trei tentative de sinucidere şi la patru căderi accidentale de la metrou.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰