Video Tânără însărcinată, înjunghiată de iubit într-un sat din Vaslui. Femeia nu mai putea comunica decât prin semne
Nu trece o zi fără ca o femeie să fie înjunghiată de soţ sau concubin. Ultima victimă... o femeie din Bârlad, de 40 ani, însărcinată. Atenţie, însă, urmează detalii cu un puternic impact emoţional.
Femeia a fost găsită într-o baltă de sânge de o rudă, care a sunat imediat la 112.
Aflată în stare gravă, victima nu putea comunica decât prin semne.
"Dispeceratul a alocat la caz două ambulanţe din substaţia Bârlad coordonate de medicul de gardă. Pacienta prezenta multiple plăgi tăiate la nivelul gâtului şi membrelor superioare", a declarat Dan Ungureanu, de la SAJ Vaslui.
După ce a fost stabilizată, femeia a fost transportată în cel mai scurt timp la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad.
Tot ieri, un caz şocant a avut loc în Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov. O mamă şi-a înjunghiat fetiţa de doar 11 ani, iar mai apoi s-au automutilat cu un cuţit, încercând să îşi pună capăt zilelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰