Tânărul rănit în explozia puternică din Piatra Neamţ are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului
Are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului iar cazul său se dovedeşte prea grav pentru spitalele din România. Mai exact, există doar 11 locuri pentru marii arşi în ţară şi sunt toate ocupate.
Are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului iar cazul său se dovedeşte prea grav pentru spitalele din România. Mai exact, există doar 11 locuri pentru marii arşi în ţară şi sunt toate ocupate. Iar starea lui, critică, depăşeşte capacităţile medicale de la Iaşi. Salvarea tânărului ar putea veni, la fel ca în cazul multor răniţi din Colectiv, tot din străinătate. Asta însă doar în momentul în care medicii vor reuşi să-l stabilizeze.
Pe propriile picioare, tânărul de 29 de ani iese din bloc, sub privirile uluite ale vecinilor. De abia se poate deplasa. Are arsuri pe aproape tot corpul. O ambulanţă îl duce de urgenţă la spitalul din oraş.
Tânărul în vârstă de 21 de ani din Neamţ a fost transportat la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, cu arsuri de aproximativ 70% din suprafaţa corporală. Imediat ce a ajuns aici, medicii au intrat cu el în sala de operaţii pentru primele intervenţii chirurgicale.
Starea lui e însă mult prea gravă pentru a putea fi tratat la Piatra Neamţ. Medicii au solicitat un transfer. Iniţial la Bucureşti, unde există trei centre pentru marii arşi, cu 11 paturi pentru astfel de pacienţi.
La Iaşi nu există încă o secţie specială pentru marii arşi, din cauza unor licitaţii amânate. Totuşi, medicii de acolo sunt dispuşi să-l ajute pe tânăr.
Acuzat de presa locală că a cerut o amânare de transfer a tânărului spre Capitală, secretarul de stat Raed Arafat a reacţionat pe facebook.
Acum, tânărul ar putea primi ajutor din străinătate. Dacă starea îi va permite, bărbatul va fi transferat la o clinică din Belgia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰