Video "Târgu' lu′ Pește", locul unde gustul şi savoarea sunt la ele acasă. Secretul unui borş de peşte de nota 10
Gustul şi savoarea au fost nelipsite, ieri, la festivalul pescăresc din judeţul Mureş. Cei mai pricepuţi bucătari şi-au arătat măiestria, iar spectacolul din farfuriile pline cu diferite feluri de peşte le-a răsfăţat privirile pofticioşilor. De la eveniment n-au lipsit nici pescarii, care au venit încărcaţi cu peşte proaspăt, pentru cei care vor să-l gătească singuri acasă.
"Pregătim un borş de peşte. Baza este făcută din somn, crap, caras şi lăptucă, legumele şi capetele de la peşte pe care întotdeauna le pun pentru că dau cea mai bună savoare", arată un bucătar. Piaţa Libertăţii din Târgu Mureş a fost inundată de mirosul îmbietor al preparatelor din peşte. Aici, bucătarii şi-au suflecat mânecile şi s-au pus pe treabă, încă de la primele ore ale dimineţii, iar borşul de peşte, a fost şi în acest an, cartea de vizită a Festivalul "Târgu' lu′ Pește".
Bunătăţi la Festivalul "Târgu' lu′ Pește"
Într-un alt colţ, mai multe bucăţi zdravene de peşte s-au perpelit domol pe plita din piatră. Lângă multitudinea de feluri de peşte, legumele au fost şi ele atent pregătite: "Gătim peşte la piatră cu legume, cu mămăliguţă, cartofi, cu tot ce trebuie. Peştele se simte mai bine pe piatră decât pe fontă, pentru că nu-şi mai face schimbul de nutrienţi. Nu mai atacă aşa de tare fierul din aliment".
Atraşi de mirosul irezistibil al preparatelor din peşte, oamenii au venit buluc să deguste bucatele alese. Şi au avut de unde alege. "Păstrăv la ladă, păstrăv la cuptor. E o ladă termică, cu coacere în interior. Căldura e în afară şi ea coace în interior", arată Sorin Ghilea.
Iar pescarii le-au pus la dispoziţie oamenilor peşte proaspăt pentru a-l găti în bucătăriile proprii. "Ceea ce vrea acest târg să facă este să promoveze piscicultorii autohtoni, precum şi pe cei care profesează peştele produs în România", spune Dan Doru Pop, organizator eveniment.
Peste 50% din peștele pe care românii îl consumă la fiecare masă este importat de peste hotare. Festivalul "Târgu' lu′ Pește" îşi închide porţile astăzi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰