Video Tată şi fiică, salvaţi de la înec în Mamaia, după ce tânăra s-a răsturnat de pe o saltea gonflabilă
Au fost scene dramatice la malul mării unde o tânără şi tatăl ei au fost la un pas de înec. S-a întâmplat în staţiunea Mamaia, după ce tânăra a căzut în apă de pe o saltea gonflabilă. Tatăl ei a încercat să o salveze dar a fost luat de curenţi.
Cele două persoane, tată și fiică, sunt în stare stabilă, în afara oricărui pericol, și au fost transportate la Spitalul Județean din Constanța.
Weekend tragic în România: patru copii și un adult au murit înecați
Totul s-a întâmplat ieri, puțin după orele prânzului, în stațiunea Mamaia, după ce tânăra, în vârstă de 19 ani, a intrat în mare pe o saltea gonflabilă. S-a răsturnat foarte aproape de țărm. Tatăl ei a văzut totul și a intrat să o salveze.
Din păcate, și el a fost tras de curenții puternici în larg. Salvamarii au fost pe fază, au văzut, au intrat și i-au scos pe cei doi, i-au adus la mal, au primit imediat îngrijiri medicale de la echipajele medicale și au fost transportați, după cum vă spuneam, la Spitalul Județean din Constanța.
Acesta este un caz fericit, însă nu toate intervențiile se termină așa.
La nivel național, cinci persoane, printre care patru copii, au murit înecate la scăldat ieri. Tragediile s-au petrecut în județele Neamț, Dolj și Covasna.
Tragedie la scăldat: doi fraţi au murit
În Neamț, doi adolescenți, frați, au murit înecați. O fetiță de 6 ani a fost scoasă la timp din apă și transportată la spital, însă cei doi frați ai acesteia, cu vârste de 12 și 15 ani, au fost găsiți de scafandri fără semne vitale. În ciuda manevrelor de resuscitare, cei doi copii nu au mai putut fi salvați.
Copiii se jucau pe malul râului Moldova și erau însoțiți de partenerul mamei lor. La un moment dat, fetița de 6 ani a intrat în apă și a fost luată de curenții puternici. Bărbatul de 38 de ani a sărit imediat în apă, ca să o salveze.
"Până la sosirea forțelor de intervenție, o fetiță de 6 ani a fost scoasă din apă de o persoană aflată în zonă, ulterior fiind preluată şi transportată la spital.", explică Irina Popa, ISU Neamţ.
Fraţii ei, de 12 şi 15 ani, au încercat, la rândul lor, să-și salveze sora, însă au fost luați de ape. În mai puțin de o oră, scafandrii i-au găsit și i-au adus la mal fără suflare.
"Din păcate, cei doi copii nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă declarând decesul celor doi băieţi.", adaugă Irina Popa.
Localnicii spun că zona este cunoscută pentru curenții puternici. Cu toate acestea, nu există restricții privind scăldatul.
"Trebuie pancartă. Şi pe malul Romanului şi pe malul lui Horia. Pe ambele maluri. Scăldatul interzis.", spune un cetăţean.
În acest sezon, prevenția poate salva vieţi. Copiii nu ar trebui lăsați nesupravegheați nici măcar pentru câteva clipe în apropierea apei, iar regulile de siguranță trebuie respectate de fiecare dată.
