Ţeapa cu programări la RAR: site-urile care cer sute de lei pentru o programare "rapidă"
Reprezentanţii Registrului Auto Român atrag atenţia că mai multe platforme online cer sume între 50 şi 300 de lei pentru o programare "rapidă" la verificarea maşinii, ori alte servicii oferite de instituţie. Escrocii dezinformează că lista de aşteptare se întinde pe mai bine de 30 de zile, deşi, în majoritatea judeţelor, timpul de aşteptare este între 4 şi 7 zile.
În plus, aceste programări se fac gratuit pe site-ul RAR, fără plăţi inutile pe platforme terţe, care oricum nu pot băga pe cineva în faţă. Programările se pot face şi prin call center, la numărul de telefon 021/9672, la care operatorii răspund în timpul programului de lucru menționat pe platforma oficială.
Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată, transmit oficialii. Excepție fac județele Constanța și Suceava, unde numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare. Însă chiar și aici programările nu depășesc 25 de zile.
Escrocii scriu pe aceste platforme că planificările se pot obţine într-un număr așa zis ”redus” de zile cuprins între o săptămână și două luni, cu mult mai mult decât prin procedura oficială.
Certificate RAR Auto-Pass, vândute la preţuri umflate
Registrul Auto Român (RAR) atrăgea atenţia, în ianuarie 2025, asupra unei alte fraude: inducerea în eroare a cetăţenilor de către "anumite entităţi terţe" pentru a le vinde certificate RAR Auto-Pass la preţuri supraevaluate.
"Registrul Auto Român atrage atenţia asupra unei situaţii în care anumite entităţi terţe se interpun între RAR şi clienţii de bună credinţă, folosind metode alternative şi înşelătoare pentru a vă exploata din punct de vedere financiar. Aceste practici includ utilizarea unor denumiri, culori, sigle sau elemente vizuale similare cu brandul oficial RAR, în scopul de a induce în eroare cetăţenii şi de a vinde certificate RAR Auto-Pass la preţuri supraevaluate", se arată în atenţionarea RAR.
Potrivit sursei citate, certificatul RAR Auto-Pass este un document emis exclusiv de Registrul Auto Român, în baza legii nr.142/2003 şi OMTI nr.210/2024 şi conţine informaţii autentice şi verificabile privind istoricul maşinii, axate pe indicaţia kilometrajului. "RAR Auto-Pass este conceput pentru a oferi transparenţă maximă, protejând interesele cetăţenilor de bună credinţă", precizează instituţia.
Cât costă un certificat RAR Auto-Pass
Preţul RAR Auto-Pass este de 42 de lei, tariful fiind stabilit de Consiliul de Administraţie al RAR-RA.
RAR recomandă cetăţenilor să descarce RAR Auto-Pass doar de pe site-ul oficial al R.A.R., www.rarom.ro, pe a cărui primă pagină există un buton specific accesării acestui document. "Dacă aveţi orice fel de îndoieli privind autenticitatea documentului RAR Auto-Pass vă invităm să ne contactaţi telefonic sau pe site-ul oficial", se scrie în comunicat.
