Antena Meniu Search
x

Medic din Timișoara, teorie controversată despre posibilitatea de a păcăli testul de coronavirus

Testul care arată dacă ai sau nu coronavirus ar putea fi păcălit. O spune medicul timişorean care a vindecat cei mai mulţi pacienţi infectaţi de la începutul pandemiei. Astfel, cei care au nevoie de un test negativ pentru a pleca din ţară pot fenta analiza de laborator. Declarația a surprins lumea medicală.

de Redactia Observator

la 27.07.2020, 20:42

Vezi și
  • Doctorul Virgil Musta susține că testele de coronavirus pot da o eroare de până la 70%.
  • Alți doctori nu sunt de acord cu opinia doctorului Virgil Musta.

Testul PCR, folosit în toată lumea pentru a determina dacă o persoană este sau nu infectată, ar putea fi măsluit. Mai exact, pacientul îl poate fenta în momentul în care îi sunt prelevate probe din nas şi din gât. În cazul în care secreţiile nu conţin material genetic viral, rezultatul poate să iasă negativ, deşi persoana este infectată.

Virgil Musta, Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş", Timişoara: Există şi variante în care se mai poate fenta. Dar eu nu cred că trebuie să mergem pe această idee pentru că nu ştiu cât e de viabilă şi nu putem recomanda oamenilor acest lucru.

Tocmai de aceea este foarte important ca probele să fie prelevate corect. 

Beatrice Mahler, manager Institutul Marius Nasta: Diagnosticul de laborator al infecţiei cu virusul SARS-COV-2 se face prin metode de laborator standardizate, acreditate, şi zilnic în cadrul laboratorului se face control intern al metodei, control care este verificat periodic în laboratorul din Germania, un laborator acreditat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Medicul timişorean susţine că testul poate da o eroare chiar şi de 70%. Părerea sa nu este împărtăşită de alţi specialişti.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății: La 70 la sută eroarea nici nu mai are rost să faci testare. Atunci putem să plecăm toţi acasă. 

Pe lângă eroarea umană, virusul poate păcăli şi el testele. Au fost cazuri în care pacienţi cu simptome au ieşit negativ la primul test şi asta pentru că, la majoritatea persoanelor, infecţia poate fi depistată la 4-5 zile de la contactul cu cineva pozitiv. Dar au existat şi situaţii în care virusul apare, dispare şi reapare la test.

Virgil Musta, Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", Timişoara: Este una din situaţiile în care boala poate apărea în doi timpi. În primă fază, faringiană, în care evoluează ca formă uşoară, după care se repozitivează, apare din nou, într-o formă severă, pulmonară. În prima fază, virusul se găseşte în faringe, după care el se negativează, dispare, dar poate să rămână în plămâni sau în alte organe şi să continue manifestarea bolii, chiar în forme mai severe. 

Teoretic, pentru ca o persoană să fie declarată vindecată, este nevoie de două teste negative la o distanţă de 24 de ore.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Medic din Timișoara, teorie controversată despre posibilitatea de a păcăli testul de coronavirus