Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi tineri în stare critică, găsiţi într-o maşină, la Piteşti, intoxicaţi cu o substanţă necunoscută

Doi tineri din municipiul Piteşti, intoxicaţi cu substanţe necunoscute, au fost transportaţi la spital, după ce au fost găsiţi pe o stradă din cartierul Trivale

de Redactia Observator

la 20.01.2018 , 13:36

Doi tineri în stare critică, găsiţi într-o maşină, la Piteşti, intoxicaţi cu o substanţă necunoscută

Doi tineri din municipiul Piteşti, intoxicaţi cu substanţe necunoscute, au fost transportaţi la spital, după ce au fost găsiţi pe o stradă din cartierul Trivale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, cetăţenii din zonă au sunat la 112 şi au anunţat că, în apropierea unei rampe de depozitare a gunoiului, un tânăr zace inconştient într-un autoturism, iar altul are manifestări asemănătoare unei crize de epilepsie.

La faţa locului au intervenit două echipaje medicale de urgenţă, o autospecială de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.

Articolul continuă după reclamă

"Ambii pacienţi prezentau agitaţie psihomotorie, posibil în urma unei intoxicaţi cu substanţe necunoscute", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitan Mădălina Epure.

Tinerii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, pentru investigaţii suplimentare.

Potrivit afirmaţiilor unor locuitori din zonă, cei doi sunt cunoscuţi ca fiind consumatori de substanţe etnobotanice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » Doi tineri în stare critică, găsiţi într-o maşină, la Piteşti, intoxicaţi cu o substanţă necunoscută