Video Tradiții și obiceiuri de Florii. Ce nu e bine să faci și ce semne prevestesc o vară frumoasă

Credincioșii ortodocși au sărbătorit astăzi Floriile, o zi cu o profundă semnificație religioasă, care amintește de intrarea lui Iisus în Ierusalim. Atunci, Mântuitorul a fost întâmpinat cu ramuri de salcie și măslin, gest devenit tradiție și păstrat până astăzi. După slujbă, credincioșii duc acasă ramurile sfințite, pe care le așază lângă icoane sau la ușă, ca simbol al protecției și belșugului. Tot astăzi își sărbătoresc onomastica și românii care poartă nume de floare.

de Angela Bertea

la 05.04.2026 , 20:14

Credincioșii ortodocși au umplut astăzi bisericile din toată țara, în ziua de Florii. Slujbele oficiate de preoți le-au adus liniște și bucurie în suflete, iar crenguțele de finic sau salcie sfințite le vor binecuvânta casele.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"După tradiție se pune deasupra ușii, am învățat de la părinți și de la bunicii mei. Se spune că se protejează de spiritele rele și aduce binecuvântare în casă", a explicat un credincios.

Articolul continuă după reclamă

"La cimitir duc și acasă, dacă am mai multe pun și în grădină și în casă. E sfințită și aduce bine, liniște, sănătate", a spus o credincioasă.

Tradiţii legate de ziua Floriilor

Obiceiul sfințirii ramurilor aduce aminte de intrarea Mântuitorului în Ierusalim, când a fost întâmpinat cu crenguțe de salcie și măslin. Dar de-a lungul timpului, în popor au apărut mai multe tradiții legate de ziua Floriilor.

"Dacă se aud broaștele cântând se spune că va fi o vară frumoasă, la fel cum va fi în această zi de Florii așa va fi în ziua de Paște. În ajunul Floriilor este bine să ardem resturile vegetale pentru viitoarea germinație, nu se spală pe cap în ziua de Florii deoarece se spune că albești prematur", a spus muzeograful Maria Cârțu.

Duminica Floriilor este o zi importantă și pentru românii cu nume de floare, care își serbează onomastica.

Localnicii şi turiştii s-au bucurat de Florii la malul mării

Și la malul mării vremea a fost perfectă pentru a sărbători Floriile în liniște. Aici, localnicii, dar și turiștii s-au bucurat de aerosoli și pește proaspăt.

"Vrem să ne oprim undeva la o terasă, să vedem ce găsim, un meniu cu pește că astăzi se mănâncă pește și să ne bucurăm de ziua asta frumoasă", a spus un turist.

"Să ne bucurăm de soare și să ne bucurăm de peisajul ăsta și de mare, de aerul ăsta plăcut", a spus alt turist.

Deși se spune că vremea de Paște va fi precum a fost în ziua de Florii, meteorologii anunță temperaturi mai scăzute pentru weekendul viitor.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare corect ca maşinile electrice să aibă parcare gratuită?
Observator » Evenimente » Tradiții și obiceiuri de Florii. Ce nu e bine să faci și ce semne prevestesc o vară frumoasă