Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trafic feroviar blocat ore în șir, după ce o locomotivă a luat foc. Tinerii bocați în trenuri au continuat petrecerea începută în stațiunile montane

Sute de oameni care au petrecut în staţiunile de pe Valea Prahovei au ajuns, aseară, cu greu în Gara de Nord din Bucureşti. Mai multe trenuri au avut întârzieri mari după ce locomotiva unui marfar care transporta îngrăşăminte chimice a luat foc în localitatea Brazi. În orele de aşteptare, tinerii blocaţi în trenuri au continuat petrecerea. 

de Redactia Observator

la 03.01.2022 , 08:15

Înfometaţi, supăraţi, dar puşi pe distracţie, aşa au ajuns cei care au petrecut Revelionul la munte, aseară, în Bucureşti. Mai multe garnituri au avut întârzieri mari. Unele chiar şi de 220 de minute, pe ruta Braşov-Gara de Nord. 

Călător: Nu mă aşteptam, dar lucrurile neaşteptate sunt cele mai mişto! Trebuie să privim partea bună a lucrurilor. 

Reporter: Ce aţi făcut în tren? 

Vezi și

Călător: Ne-am jucat. Am avut cu cine să vorbim, dacă eram singur înnebuneam. 

Pe acelaşi subiect

Cu boxele după ei, tinerii au coborât din tren cu gândul tot la petrecere. 

Reporter: Continuați petrecerea? 

Tineri: Normal, petrecem 7 zile din 7. 

Tânăr: Am aşteptat momentul ăsta, să ajungem acasă! aveţi cuvântul meu de onoare, după 6 ore pe drum, mi-e o foame, abia aştept să ajung acasă! 

Horă pe peronul gării din Ploiești

Totuşi, câţiva tineri au vrut să detensioneze situaţia şi să îi mai relaxeze pe "colegii de suferinţă", aşa că au încins o horă pe peronul gării din Ploieşti. 

Circulaţia feroviară a fost blocată pe Valea Prahovei din cauza unei locomotive care a luat foc pe raza comunei Brazi. Trenul de marfă transporta îngrăşăminte chimice. 

Pipelea Liviu, ISU Prahova: Mecanicul a reuşit decuplarea locomotivei de vagoane, astfel încât riscul produceri unei explozii a fost evitat. Este vorba despre locomotiva unui tren de marfă cu 25 de vagoane care transporta azotat de amoniu. 

În total, 13 garnituri au avut întârzieri între 70 şi 220 de minute. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Trafic feroviar blocat ore în șir, după ce o locomotivă a luat foc. Tinerii bocați în trenuri au continuat petrecerea începută în stațiunile montane