Antena Meniu Search
x

Video Traficanţi, săltaţi de poliţişti din "casa drogurilor" din Capitală. Un copil de 15 ani, printre tinerii aduşi la audieri

Cantităţi mari de droguri şi zeci de tineri consumatori au fost găsiţi de poliţişti într-o casă abandonată din centrul Capitalei. Clădirea i-a aparţinut unui interlop dat în urmărire internaţională iar de mai multă vreme a fost transformată în loc de întâlnire pentru consumatorii de substanţe interzise şi traficanţi. Tinerii găsiţi de poliţişti au ajuns la secţia de poliţie, dar după audieri s-au întors din nou pe stradă.

de Redactia Observator

la 03.07.2023, 14:09

Vezi și

O casă în centrul Capitalei s-a transformat în fief al consumatori şi traficanţilor de droguri. Într-o acţiune ca în filme poliţiştii au intrat peste ei. I-au scos în stradă şi i-au aliniat cu faţa la gard şi cu mâinile la spate. Printre ei sunt şi tineri care au doar 15 ani. 

Peste 240 de pliculețe cu droguri au găsit anchetatorii în această casă. 12 oameni au fost duşi la audieri. Cu toate acestea, în câteva ore însă s-au reîntors în stradă. Un adevărat cuib al drogurilor, așa descriu anchetatorii locul.

Vecinii sunt disperaţi, au sunat de nenumărate ori la 112 pentru a-i chema pe polițiști. Mai mult, spun că le e teamă să-şi lase copiii singuri pe stradă.

Vecină: Elevii, cu ghiozdanul în spate, intră dimineață! Se droghează și ei, se iau de lume, cer bani, te amenință... Tot blocul ăsta a făcut sesizări... 

Pe acelaşi subiect

Dar de ce sunt încă liberi aceşti indivizi? 

Ofiţer sub acoperire: Aceste activităţi pot dura două luni de zile sau sunt cazuri în care finalizarea unui dosar poate ţine până la 2-3 ani de zile. 

Cătălin Țone, expert antidrog: Fenomenul este regenerativ. Sunt luați o parte dintre dealeri, vin alții în aceste locații. Având în vedere starea materială a celor care frecventează aceste locații se vând droguri foarte ieftine. Un pliculeț de etnobotanice costă undeva între 7 și 12 lei. Heroina se vinde undeva la gram în jur de 200-250 de lei. Și dacă vorbim de bile, depinde de dozaj, poate să coste undeva de la 20 de lei și să ajungă la 40 de lei.

În ultimii ani, casele abandonate din centrul capitalei au fost ocupate de astfel de grupări. În urmă cu aproape opt luni, polițiștii au găsit un alt "cuib" în sectorul 4 al Capitalei la doi paşi de Piaţa Unirii. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » Traficanţi, săltaţi de poliţişti din "casa drogurilor" din Capitală. Un copil de 15 ani, printre tinerii aduşi la audieri