Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tragedie la o fabrică de caşcaval din Botoşani. Doi bărbaţi morţi şi doi răniţi, după ce au căzut într-un bazin de decantare

Patru bărbați au căzut, duminică, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești, județul Botoșani. Trei sunt în stop cardiac, unul a răspuns manevrelor de resuscitare, însă din nefericire doi au fost declaraţi decedaţi.

de Redactia Observator

la 23.06.2024 , 19:42

Potrivit ISU Botoșani, la caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ.

O victimă este conştientă

Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Vezi și

Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare. A fost solicitat și elicopterul SMURD Iași, care a aterizat pe un teren viran de lângă fabrică.

Un echipaj mixt Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră asigură măsurile de ordine și siguranță la fața locului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tragedie la o fabrică de caşcaval din Botoşani. Doi bărbaţi morţi şi doi răniţi, după ce au căzut într-un bazin de decantare