Antena Meniu Search
x

Trei aeronave F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns la Câmpia Turzii. Avem în dotare 20 de aeronave F-16

Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România din Norvegia au aterizat vineri în Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

de Redactia Observator

la 19.04.2024, 16:08

Achiziţia noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent va asigura creşterea securităţii României prin executarea apărării spaţiului aerian naţional/NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent - Poliţie Aeriană (SLP-PA) sub comandă NATO, a transmis MApN, citat de Agerpres.

"Prin sosirea graduală, pe parcursul acestui an şi a celui viitor, a celor 32 de aeronave multirol F-16 Fighting Falcon, care vor înzestra încă două escadrile ale Forţelor Aeriene, România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Aceste aeronave vor avea un rol important în menţinerea unei posturi aliate credibile de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni pe Flancul estic şi, la fel de important, vor asigura tranziţia pentru forţele noastre aeriene către era generaţiei a V-a - înzestrarea cu aeronavele F-35", a declarat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

Aceasta este a doua serie de trei aeronave F-16 achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent, prima fiind recepţionată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă" de la Borcea.

Conform Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană, în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", Guvernul a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii. Avioanele vor fi livrate în stare operaţională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, ceea ce face ca achiziţia avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate, a explicat MApN.

"Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerinţe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeaşi configuraţie (M6.X) cu avioanele F-16 din prima escadrilă, intrată deja în dotarea Forţelor Aeriene Române. Această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare pentru efectuarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a avioanelor F-16, prin compania Aerostar Bacău", se precizează în comunicat.

În prezent, Forţele Aeriene Române au în dotare 20 de aeronave F-16 achiziţionate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene". 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Trei aeronave F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns la Câmpia Turzii. Avem în dotare 20 de aeronave F-16