Trei companii şi două persoane fizice, identificate în România că alimentau Rusia cu bani
Trei companii şi două persoane fizice din Rusia identificate în România au fost supuse sancţiunilor dispuse la nivelul Uniunii Europene. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că acestea alimentau financiar puterea de la Moscova.
Nicolae Ciucă a confirmat, duminică seara, într-o emisiune televizată, că în România au fost identificate trei firme şi două persoane care alimentau financiar Kremlinul, în ciuda sancţiunilor impuse de statele europene în contextul războiului purtat de Rusia în Ucraina.
„Instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul şi, desigur celelalte instituţii şi până în momentul de faţă au fost identificate trei entităţi şi două persoane fizice. Intră sub sancţiuni pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a afirmat Nicolae Ciucă la Digi 24.
Conform premierului, ministrul Finanţelor l-a anunţat că bunurile celor cinci au fost blocate „imediat ce au fost identificate”.
Care va fi efectul sancţiunilor impuse Rusiei
FMI avertizează că, deşi este prea devreme pentru a se contabiliza impactul total al războiului din Ucraina şi al sancţiunilor financiare impuse Rusiei, ”consecinţele economice sunt deja foarte grave”. ”Sancţiunile împotriva Rusiei vor avea un impact substanţial asupra economiei globale”, avertizează specialiştii FMI.
FMI a discutat despre impactul economic al războiului din Ucraina. Instituţia avertizează că, deşi situaţia rămâne extrem de fluidă şi perspectivele sunt supuse unei incertitudini extraordinare, ”consecinţele economice sunt deja foarte grave”.
”Preţurile la energie şi la mărfuri, inclusiv grâul şi alte cereale, au crescut, adăugându-se la presiunile inflaţioniste cauzate de întreruperile lanţului de aprovizionare şi de revenirea din cauza pandemiei de Covid-19. Şocurile de preţ vor avea un impact la nivel mondial, în special asupra gospodăriilor sărace pentru care alimentele şi combustibilul reprezintă o proporţie mai mare a cheltuielilor. Dacă conflictul ar escalada, daunele economice ar fi cu atât mai devastatoare”, avertizează specialiştii FMI.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰