Antena Meniu Search
x

Video "Uite, prin pădure, la plimbare". Reacţia interlopului pistolar din Gorj, după ce l-au prins poliţiştii

Pistolarul din Gorj, care a tras patru gloanţe într-un om săptămâna trecută, a fost prins în pădure după şapte zile de căutări. Întreg judeţul a fost răscolit de poliţişti şi abia azi doi criminalişti l-au zărit pe malul Jiului. Individul avea pistolul la el, dar nu a ripostat când oamenii legii au tras câteva focuri de avertisemnt. 

Diana Speretoiu
de Diana Speretoiu

la 21.07.2023, 19:13

Vezi și

Polițiști-pistolar: Zi cum te numeşti!

- Stăncioi Petre.

- Ce căutai aici? Ce făceai aici?

- Uite, prin pădure.

Pe acelaşi subiect

- La plimbare?

- La plimbare, da.

 Reacţia interlopului pistolar din Gorj, după ce l-au prins poliţiştii

Ascuns după un zâmbet fals şi flancat de poliţişti, pistolarul din Gorj a rămas azi fără noroc. Individul a fost căutat timp de 7 zile şi a fost zărit, în cele din urmă, de doi criminalişti aflaţi în patrulare. A fost capturat pe malul Jiului, la mai puţin de 5 kilometri de locul atacului atroce de săptămâna trecută.

Polițiști-pistolar: Ce-aţi făcut în această săptămână? Unde aţi stat ascuns?

- Hai, aveţi treabă.

- Ce voiaţi să faceţi cu cele 14 gloanţe?

Iniţial, a încercat să fugă, apoi a încremenit la auzul focurilor de avertisment.

Diana Speretoiu, reporter Observator: Asupra sa avea doar arma atacului şi 14 gloanţe. Poliţiştii au distribuit fotografii cu poza lui Petre Stăncioi în tot judeţul, în speranţa unor indicii.

Bărbat-reporter: Am văzut-o aseară, dar.

- L-aţi văzut cumva?

- Nu.

- Dacă l-aţi vedea?

- Dacă l-aş vedea, nu ştiu dacă mi-aş da seama, s-a mascat acum.

Tânăr: Dacă îl vedem, îl cunoaştem după fotografie, după asta, o să anunţăm poliţia. Dacă nu, îl împiedic şi îl duc eu la poliţie.

Timp de o săptămână, poliţiştii au cercetat mai multe piste şi au mers inclusiv la oameni care au avut legături cu individul în perioada cât a fost în spatele gratiilor. L-au căutat chiar şi în cavouri.

Dorin Aniniș, Serviciul de investigații criminale: A fost surprins, cumva, de prezenţa noastră. Ăsta era şi interesul nostru. În momentul în care ne-a zărit, nu s-a ferit de noi, însă noi am alertat imediat colegii. Bineînţeles că a încercat să fugă. Se afla pe o bicicletă, iar deplasarea s-a făcut cu acea bicicletă.

IPJ Gorj: A îndreptat mâna spre o geantă pe care o avea asupra lui, în momentul acela au fost executate focuri de armă şi ulterior a fost imobilizat de către noi care eram acolo. În acea borsetă erau doar cartuşe.

Pistolarul din Gorj a premeditat atacul asupra partenerului fostei soţii. Imediat ce a aflat că trebuie să meargă 2 ani la puşcărie pentru şantaj, Petre Stăncioi i-a furat naşului său 3 mii de euro, a cumpărat o armă şi s-a năpustit peste familia fostei soţii. A tras patru focuri în bărbat şi s-a făcut nevăzut.

Bărbat: Am auzit de 3, 4 ori un fel de petarde şi după fiecare se auzea ''Au!''.

Reporter-femeie: Pe la cât s-a întâmplat?

- Cred că 12 era ceasul. Numai eu ştiu prin câte am trecut.

Victima pistolarului a ajuns pe masa de operaţie imediat după atac. Încă se află internat, sub stricta supraveghere a medicilor.

Interlopul este bine cunoscut de poliţişti. La începutul anilor 2000 a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a incendiat 3 maşini ale unui afacerist rival şi 2 autospeciale de poliţie. Bărbatul a mai fost închis şi pentru un furt de bijuterii.

După audieri, Petre Stăncioi va ajunge după gratii pentru a executa pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru şantaj. Pentru tentativa de omor, bărbatul va fi cercetat separat şi riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » "Uite, prin pădure, la plimbare". Reacţia interlopului pistolar din Gorj, după ce l-au prins poliţiştii