Video Ultimele clipe din viaţa Sorinei, fata din Cluj găsită moartă după două zile de căutări. Tânăra se logodise recent
O tânără din Cluj, care a plecat de acasă în urmă cu două zile, a fost găsită astăzi pe un câmp fără suflare. Sute de oameni au încercat să-i dea de urmă, au răscolit câmpuri şi păduri, dar din păcate, atunci când au găsit-o era prea târziu. Fata de 26 de ani lucra într-o companie multinaţională, se logodise recent, dar era măcinată de depresie şi şi-a pus capăt zilelor.
Timp de două zile, sute de oameni au căutat-o pe Sorina. Au adus câini special antrenaţi şi drone performante ca să dea de urma fetei. Poliţiştii au scotocit toate casele părăsite şi au vorbit cu toţi cei care le-au ieşit în cale. Au venit în sprijin voluntari care au răscolit câmpurile şi pădurile cu maşini de teren şi motociclete. S-au făcut apeluri şi pe reţelele sociale.
Sute de voluntari şi-au unit forţele să o găsească pe Sorina
Timotei Câmpean, voluntar: Am vrut să ne organizăm, să dăm o mână de ajutor. Am făcut un grup de whatsapp, suntem 270 de persoane acolo.
Alexandru, voluntar: E un pic de noroi argilos, dar nu ne lăsăm. Şi ieri a început să ningă tare, să fie urât.
Oana Ciora, voluntar: Am încercat să investigăm fiecare posibilitate de deplasare a persoanei şi apoi cu câini de căutare de suprafaţă, adică câini care scotocesc zona, am încercat să mai acoperim zone care păreau de interes.
Tânăra a fost găsită pe un deal din Gârbău
În urmă cu două zile, Sorina şi-a luat liber de la muncă şi a fost surprinsă de camerele de supraveghere în gara din Cluj-Napoca. Şi-ar fi cumpărat un pachet de ţigări şi a urcat în primul tren. După o călătorie de 30 de minute a coborât în gara Gârbău. Acolo au văzut martorii ultima dată în viaţă.
Femeie: Era grăbită şi mergea în sus. Am văzut-o pe geam. Rucsac în spate, căşti pe urechi.
Bătrână: Noi am crezut că merge la casa de sus, după am văzut-o că merge printre pruni, pe acolo.
Poliţiştii i-au localizat telefonul, iar raza de căutări s-a întins pe 10 kilometri.
"Întotdeauna îmi spunea că este în regulă"
Tatăl fetei, un respectat profesor de matematică din Cluj, a participat încontinuu la căutări şi a sperat până în ultima clipă că îşi va găsi fiica în viaţă.
Sorin Borodi, tatăl Sorinei: Întotdeauna îmi spunea că este în regulă, atât că simte o stare de oboseală, doarme rău, dar în rest zicea că e în regulă.
Din păcate, însă după aproape 48 de ore de la dispariţie, Sorina a fost găsită fără suflare. Era într-un loc izolat cu mai multe cutii de medicamente goale, răsfirate pe jos.
Alex Prunean, reporter Observator: Locul în care a fost găsită tânăra se află la aproximativ un kilometru distanţă de cea mai apropiată casă, dar aseară, din cauza întunericului şi a terenului dificil, salvatorii nu au ajuns până aici. Zona a fost împânzită acum de criminalişti care au misiunea de a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs decesul.
Nicolae Ones, voluntar: Probabil că dacă insistau mai mult ieri o găseau poate, cine ştie, intoxicată, nu moartă.
Sorina ar fi avut mai multe episoade depresive
Sorina avea 26 de ani şi recent se logodise. Lucra în contabilitate pentru o mare companie de gaze, vorbea mai multe limbi străine şi se ocupa exclusiv de clienţi din Suedia. Era pasionată de natură şi de drumeţii pe munte. Chiar dacă fata ar mai fi avut în trecut episoade depresive, nu a dat nimic de gândit familiei. Apropiaţii cred că divorţul părinţilor ei, din urmă cu un an, a fost un hop peste care nu ar fi putut să treacă.
Lenke Iuhos - psiholog: Mintea umană este capabilă să facă aceste planuri, în momentul în care sunt nişte probleme de viaţă la care noi nu mai găsim soluţii. În momentul în care cineva ne declară o emoţie tristă, profundă, atunci să nu o ducem în zona de glumă sau în zona de nepăsare ''Lasă, că trece. Mai dormi. Ieşi afară''
Depresia este considerată boala secolulul 21. Unul din zece români suferă de această boală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar numărul bolnavilor ar putea fi mult mai mare cred specialiştii pentru că mulţi nu cer niciodată ajutor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰