Ultimele două ediții Insula Iubirii vor fi pe 8 și 15 septembrie
Sezonul al cincilea din Insula Iubirii se apropie de final, iar ultimele două episoade vor putea fi urmărite duminică pe 8, respectiv 15 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1.
Sezonul al cincilea din Insula Iubirii se apropie de final, iar ultimele două episoade vor putea fi urmărite duminică pe 8, respectiv 15 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1.
Cuplurile care au venit în Thailanda pentru a-și testa fidelitatea timp de 20 de zile în resorturi diferite, vor ajunge la finalul aventurii lor la Insula Iubirii. Până acum două dintre cele patru cupluri prezente pe insulă au avut parte de ceremonia finală a focului. Atât Denisa și Adrian, cât și Gia cu Bogdan au decis să se despartă în urma Bonfire-ului.
Geanina și Costas, dar și Teodora și Eusebiu sunt cuplurile care urmează să fie puse față în față la ceremonia focului în ultimele două ediții Insula Iubirii.
Ce decizii vor lua cele două cupluri, telespectatorii vor putea afla în ultimele două ediții Insula Iubirii care vor fi difuzate pe 8 și 15 septembrie, de la 20:00, la Antena 1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰