Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ultrași din galeriile echipelor Rapid și Dinamo, condamnați pentru violențele din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a decis condamnarea a 12 ultrași ai echipelor Rapid și Dinamo pentru violențele de la protestul din februarie 2017, din Piața Victoriei.

de Redactia Observator

la 16.11.2018 , 16:19

Ultrași din galeriile echipelor Rapid și Dinamo, condamnați pentru violențele din Piața Victoriei Ultrași din galeriile echipelor Rapid și Dinamo, condamnați pentru violențele din Piața Victoriei - Observator

Judecătoria Sectorului 1 a decis condamnarea a 12 ultrași ai echipelor Rapid și Dinamo pentru violențele de la protestul din februarie 2017, din Piața Victoriei.

Decizia instanței nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs la Tribunalul București.

Potrivit sentinței, 12 ultrași au fost condamnați, cea mai mare pedeapsă fiind de patru ani și șase luni de închisoare cu executare, în timp ce alți doi au fost achitați, iar unul a primit un avertisment.

Articolul continuă după reclamă

Ultrașii condamnați au fost obligați să achite despăgubiri către patru jandarmi pe care i-au agresat. Sumele sunt de 37.000 de euro, 22.000 de euro, 6.000 de euro și 2.200 de euro.

Pe acelaşi subiect

Ultrașii implicați în dosarul violențelor din Piața Victoriei și pedepsele primite:

- Mihai Calin - avertisment.

- Ionut Cristian Dinu - 2 ani si 6 luni cu suspendare.

- Stefan-Gabriel Lupu - 1 an si 4 luni cu suspendare

- Alexandru-Claudiu Palade - 1 an si 10 luni cu suspendare.

- Andrei-Catalin Pavel - 1 an si 8 luni cu suspendare.

- Andrei Bogdan Fagel - 1 an si 6 luni cu suspendare.

- Octavian Gheorghe - 1 an si 3 luni cu suspendare.

- Razvan Marian Radu - 4 ani si 6 luni inchisoare si 3.000 lei (150 zile-amenda X 20 lei) amenda penala, dupa contopirea cu o alta sentinta.

- Alexandru Moraru - achitat.

- Robert Liviu Iancu - Masura educativa a asistarii zilnice pe o perioada de 6 (sase) luni cu incepere de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

- Alexandru George Timinschi - 2 ani si 6 luni cu suspendare.

- Alexandru Marius Boscu - 2 ani cu suspendare.

- Daniel Ionut Ion - 2 ani si 6 luni cu suspendare.

Faptele pentru care ultrașii echipelor Rapid și Dinamo au fost condamnați s-au întâmplat în noaptea de 1 spre 2 februarie 2017, în Piața Victoriei, în timpul protestului față de OUG 13.

Peste 150.000 de oameni au ieșit în Piața Victoriei pentru a protesta față de Ordonanța pregătită de Guvern, iar spre miezul nopții mai multe grupuri de tineri violenți s-au luat la bătaie cu forțele de ordine și au aruncat cu obiecte pirotehnice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă permiteţi să investiţi cel puţin 25 de lei pe zi?
Observator » Evenimente » Ultrași din galeriile echipelor Rapid și Dinamo, condamnați pentru violențele din Piața Victoriei