Accident uşor, scandal monstru în Constanţa! Două clanuri rivale s-au luat ele la bătaie pe stradă
Un accident uşor pe trecerea de pietoni s-a încheiat cu o bătaie ca-n filme, la Constanţa. Peste 100 de oameni, veniţi să ceară socoteală celei de la volan, au sfârşit prin a-şi căra pumni şi picioare unii altora. În mijlocul răscoalei au apărut mascaţii.
Un accident uşor pe trecerea de pietoni s-a încheiat cu o bătaie ca-n filme, la Constanţa. Peste 100 de oameni, veniţi să ceară socoteală celei de la volan, au sfârşit prin a-şi căra pumni şi picioare unii altora. În mijlocul răscoalei au apărut mascaţii.
A fost un adevărat război în stradă, la Constanţa. În urlete, hărmălaie şi claxoane, combatanţii îşi cară unii altora pumni şi picioare.
Imposibil de stăpânit, gloata aleargă bezmetică dintr-o parte în alta în timp ce combatanţii se lovesc orbeşte.
Câteva femei aleargă la ambulanţă cu copiii în braţe. Depăşiţi numeric, cei câţiva agenţi care veniseră la accident cer întăriri. Maşinile de la poliţia locală vin încolonate şi, în urma lor, mascaţii.
Spiritele s-au încins după un accident. O maşină a lovit pe trecerea de pietoni o fată de 15 ani şi l-a atins uşor pe un tânăr de 25. Femeia de la volan încerca să facă loc unei ambulanţe să treacă.
Ag. sef adj. MARIUS NICULESCU, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa:
Cei care au fost implicaţi efectiv în altercaţie au fost rudele persoanelor care, din primele cercetări, se pare că sunt într-o relaţie de prietenie.
Ca într-o telenovelă, rudele celor doi nu erau de acord cu relaţia, iar când i-au văzut împreună, au sărit să se omoare.
Victimele au ajuns la spital. Şi femeia de la volan a suferit un atac de panică de teamă să nu fie linşată de rromii înfuriaţi. 7 dintre bătăuşi au ajuns la poliţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰