Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un băiat de 8 ani a rămas fără un deget, după ce o petardă i-a explodat în mâini. Fratele, arsuri la palmă

Un copil de 8 ani a rămas fără un deget, iar fratele său de 11 ani a suferit arsuri la palmă, după ce o petardă a explodat în mâinile lor, în comuna Mircea-Vodă, județul Brăila. Tragedia a avut loc în plină zi, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.

de Redactia Observator

la 14.12.2025 , 13:36

Un incident grav a avut loc în comuna Mircea-Vodă, județul Brăila, în data de 13 decembrie, în jurul orei 13:15. Doi minori, frați, în vârstă de 8 și 11 ani, au fost răniți în urma exploziei unei petarde, pe care au aprins-o pe stradă. În urma deflagrației, copilul de 8 ani a suferit o amputație la nivelul unui deget, iar fratele său a fost rănit la mână, prezentând arsuri la palmă.

Apelul la 112 a fost făcut de tatăl copiilor, un bărbat de 32 de ani, care a alertat autoritățile. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca, care au demarat cercetările.

Ambii copii au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. În acest caz a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar ancheta este în desfășurare.

Articolul continuă după reclamă

În contextul incidentului, IPJ Brăila atrage atenția părinților asupra riscurilor utilizării articolelor pirotehnice de către minori și transmite următoarele recomandări esențiale:

  • Nu permiteți copiilor să dețină sau să folosească petarde, chiar dacă par inofensive. Sunt interzise prin lege și pot provoca accidente grave.
  • Supravegheați copiii în perioada sărbătorilor, când materialele pirotehnice sunt mai frecvent întâlnite.
  • Evitați achiziționarea de articole pirotehnice ilegale, care pot duce la arsuri, traumatisme sau amputări.
  • Educați copiii în privința riscurilor și consecințelor acestor acțiuni.

Reamintim că doar persoanele peste 16 ani pot utiliza articole din categoria F1, cu risc redus, precum bețișoare bengale sau artificii de brad.

IPJ Brăila reamintește că un moment de neatenție poate avea urmări grave, iar responsabilitatea adulților este esențială pentru prevenirea unor tragedii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Evenimente » Un băiat de 8 ani a rămas fără un deget, după ce o petardă i-a explodat în mâini. Fratele, arsuri la palmă