Antena Meniu Search
x

Video Un bărbat a venit cu covorul la moaştele Sfintei Parascheva. Cum şi-a explicat gestul

Cu brațele pline de obiecte pe care le vor atinge de raclă și cu o lista lungă de rugăminţi. Așa așteaptă pelerinii veniți la Iaşi zilele acestea pentru a se închina la Moaștele Sfintei Parascheva. Cei care nu au putut ajunge în capitala Moldovei au trimis lucruri prin intermediul rudelor. Au fost şi situaţii bizare. Pe la raclă a trecut azi un pelerin cu un covor în braţe. 

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 12.10.2022, 20:18

Vezi și

"Am de la tricoul nurorii, tricoul biatului, ale mamei, al unei vecine care are un copil mai bolnav, la fraţi, că au probleme. Tricouri, batice". Nu trece nimeni cu mâna goală pe la moaştele sfintei, în căutarea binecuvântării. Iar dacă unii se limitează la hainele apropiaţilor, alţii aduc direct un covor: "Am adus un covor pentru Sfânta Parascheva. Păi dacă-i ziua ei pe 14 octombrie, am adus un covor. Venim în fiecare an, dar l-a trimis fata mea".

Dorinţele românilor, la moaştele Sfintei Parascheva

Și nu doar lista cu obiecte de atins racla e lungă, ci şi cea de dorinţe. "Mi-am dorit să am permis, mi-a dat Dumnezeu permis anul ăsta", spune un român. "Să învăţ mai bine, pentru BAC, pentru permis. Le-am obţinut acum, mulţumesc lui Dumnezeu şi ei, bineînţeles. Să mă ajute, să-mi dea minte multă". Altcineva îşi doreşte "să se căsătorească repede".

Pentru cei mai mulți însă, primul gând e la sănătatea lor și a celor dragi. Iar orele lungi petrecute la coadă în rugăciune nu sunt văzute ca un efort: "Sunt emoţionată până la lacrimi. Am venit cu gândul pentru sănătatea fetiţei, are nişte probleme de sănătate".

Pe acelaşi subiect

"Dacă vii să te rogi, nu vii să te rogi ciudat. Vii ca să te rogi pentru sănătate, pentru binele casei, pentru familie. Am văzut pe cineva care dădea cu banii pe raclă. Ceva ciudat", crede un pelerin. 

La cumpătare îndeamnă şi preoţii. "Obiectele pe care aduc şi le ating de racla sfintei Cuvioase Parascheva sunt expresia evlaviei pe care ei o au către sfânta. E bine să fie ponderaţi în ceea ce priveşte aceste obiecte. Uneori rămânem captivi zonei acesteia materiale, însă să ţinem cont că trăirea spirituală e în strânsă legătură cu sufletul nostru", spune Lucian Apopei, purtător de cuvânt MMB Iaşi.

60.000 de oameni, aşteptaţi vineri la racla cu moaşte

Astăzi, pelerinii au așteptat la rând în jur de patru ore. "Potrivit estimărilor organizatorilor, de pe 8 octombrie şi până acum au trecut deja pe la moaştele Sfintei Parascheva peste 100.000 de pelerini. Însă, numărul cel mai mare de persoane este aşteptat abia în zilele următoare, căci vineri urmează hramul şi se estimează că vor fi în total peste 300.000 de oameni", arată Clara Mihociu, reporter Observator.

Tot vineri, când se crede că puterile Sfintei sunt mai mari, ar putea fi la rând chiar și 60.000 de oameni. Tot organizatorii spun că s-a depășit deja numărul total de pelerini de anul trecut.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Un bărbat a venit cu covorul la moaştele Sfintei Parascheva. Cum şi-a explicat gestul