Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un copac s-a prăbușit peste un tren cu călători, între Ploiești și Brașov. Circulația feroviară întreruptă

Circulaţia feroviară este blocată între Ploieşti şi Braşov, după ce doi arbori au căzut pe calea ferată, unul dintre copaci prăbuşindu-se peste un vagon.

de Redactia Observator

la 13.03.2018 , 21:22

Un copac s-a prăbușit peste un tren cu călători, între Ploiești și Brașov. Circulația feroviară întreruptă

Circulaţia feroviară este blocată între Ploieşti şi Braşov, după ce doi arbori au căzut pe calea ferată, unul dintre copaci prăbuşindu-se peste vagonul unui tren.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că traficul feroviar este blocat pe Magistrala 300 Ploieşti - Braşov din cauza unor copaci cazuţi pe calea ferată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că unul dintre copaci a căzut peste un tren cu pasageri care circula spre Capitală, fără a se înregistra victime, iar celălalt a căzut pe calea ferată, între localităţile Timişu de Sus şi Predeal.

Articolul continuă după reclamă

La rândul lor, reprezentanţii CFR au precizat că pe secţia Timişu de Sus - Predeal este lipsă curent în firele de contact din cauza copacilor căzuţi pe calea ferată, iar echipe de intervenţie CFR Infrastructură se află la faţa locului şi lucrează pentru redeschiderea circulaţiei.

La ora 20.00, opt trenuri staţionau în gările de pe traseu (cinci în Braşov şi trei în Predeal), urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), precizează CFR Călători.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » Un copac s-a prăbușit peste un tren cu călători, între Ploiești și Brașov. Circulația feroviară întreruptă