Un copil de 1 an a rămas blocat într-o maşină incinsă, după ce mama lui a uitat cheile în interior. Pompierii l-au salvat pe băieţel
Un copil de 1 an a rămas blocat într-o mașină aflată în parcarea unui supermarket din Oradea. Mama băiatului a fost cea care a sunat pentru ajutor.
Pompierii militari orădeni au intervenit marți pentru salvarea unui băiețel rămas blocat într-o mașină, în parcarea unui supermarket situat pe strada Nufărului, din Oradea.
Mama copilului a fost cea care a sunat la 112 și a spus că fiul ei, în vârstă de 1 an și 6 luni, a rămăs blocat în mașină, cheile aflându-se în interiorul autoturismului.
În ce stare a fost găsit copilul
„Pentru salvarea micuțului captiv în mașina încinsă de soare, au fost mobilizați de urgență, pompierii Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare și cu două motociclete SMURD. Ajunşi în cel mai scurt timp la fața locului, salvatorii au spart geamul portierei din dreapta față, deblocând rapid autoturismul şi eliberându-l pe micuț, care se afla în scaunul auto pentru copii, amplasat pe bancheta din spate”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.
Micuțul, care transpirase din cauza temperaturii ridicate din interiorul mașinii, era teafăr, neimpunându-se acordarea de îngrijiri medicale.
Pompierii militari bihoreni trag un semnal de alarmă și le reamintesc părinților că cei mici trebuie supravegheați în permanență și, în niciun caz nu trebuie lăsați, nici măcar pentru câteva minute, singuri în mașină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰