Un copil de 14 ani a furat mașina tatălui său și condus pe un drum din Gorj. Cursa nesăbuită s-a încheiat după ce s-a răsturnat cu vehicului
Un copil de 14 din Gorj a fost prins de poliţişti după ce a gonit pe o stradă din comuna Bolboşi cu o maşină furată neînmatriculată care aparţinea tatălui său. Poliţiştii l-au urmărit după ce nu a oprit la semnalul acestora, găsind maşina răsturnată, dar fără nicio persoană în interior, potrivit IPJ Gorj.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bolboși, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat în trafic, un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă autoturismul și-a continuat deplasarea, polițiștii pornind în urmărirea acestuia.
După aproximativ 500 de metri, autoturismul a fost identificat răsturnat, în afara părții carosabile
În habitaclu nu se afla nicio persoană. Din cercetări, polițiștii au stabilit că autovehiculul nu era înmatriculat și aparținea unui bărbat de 40 de ani, din comuna Bolboși și fiind plecat de la domiciliu, în lipsa sa, fiul său, de 14 ani, a luat autoturismul și l-a condus pe drumurile publice, deși nu deține permis de conducere.
Tot din cercetări, polițiștii au mai stabilit că în autoturism se mai aflase și un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate. Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere a unui vehicul neînmatriculat, de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰