Un elev de 9 ani din Cluj i-a dislocat umărul învăţătoarei, şi-a lovit mama şi directoarea adjunctă în pauză
Un incident grav a avut loc la un colegiu din Cluj-Napoca, unde un elev de 9 ani a devenit extrem de agitat şi agresiv după ce a crezut că un coleg i-a pus piedică. Băiatul a fost greu de imobilizat, iar învăţătoarea, directoarea adjunctă şi chiar mama lui au fost rănite, potrivit News.ro. Copilul a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare, iar poliţia a deschis o anchetă.
"La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi de către un cadru didactic a unei unităţi de învăţământ din municipiu, cu privire la producerea unui incident între doi elevi, în timpul pauzei, în curtea şcolii. Din primele verificări a rezultat faptul că între cei doi minori, ambii de 9 ani, ar fi avut loc o neînţelegere, în urma căreia unul dintre elevi a reclamat că ar fi fost lovit de către colegul său. Ulterior, unul dintre minori ar fi manifestat o stare de agitaţie accentuată, fiind necesară intervenţia cadrelor didactice şi a colegilor pentru a preveni escaladarea situaţiei", a transmis, marţi, IPJ Cluj.
Copilul a intrat într-o stare de agitaţie extremă
Sursa citată a precizat că, în urma episodului de agitaţie, minorul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la o unitate medicală de specialitate pentru evaluare.
"În cauză poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul", au precizat poliţiştii.
Potrivit www.cluj24.ro, citat de News.ro, copilul a crezut că un coleg i-a pus piedică şi de acolo a pornit neînţelegerea.
Directorul unităţii, Horaţiu Bota, a declarat pentru jurnaliştii locali că elevul extrem de agresiv şi agitat nu şi-a lovit colegul.
Trei persoane rănite: învăţătoarea, directoarea adjunctă și mama copilului
Învăţătoarea a intervenit imediat, încercând să-l calmeze, însă copilul a împins-o şi i-a dislocat umărul. În incident a fost lovită şi directoarea adjunctă, dar şi mama copilului care a ajuns la şcoală.
"Mişcările copilului erau reflexe, dar determinate de o furie extremă, cum nu am mai văzut la această vârstă", a mai declarat directorul unităţii.
Acesta a precizat că elevul beneficiază de consiliere psihologică, atât în cadrul şcolii, cât şi în privat, cu acordul părinţilor, care colaborează cu specialişti la nivel naţional.
