Un inventator din Vaslui spune că a creat maşina viitorului: prinde 300 km/h şi "imită mersul pe jos"
Un inventator din Bârlad susține că a dezvoltat un concept revoluționar de mobilitate care ar putea schimba radical industria auto. Este vorba despre prototipul Rosmar H, o tehnologie concepută de Adrian Roșca, unul dintre cei mai premiați inventatori din județul Vaslui.
Prototipul a fost montat recent pe un Audi A8 și prezentat publicului în cadrul unor demonstrații organizate la Iași, Bârlad și Focșani. Potrivit inventatorului, reacțiile au fost spectaculoase, iar videoclipurile publicate pe rețelele sociale au strâns peste un milion de vizualizări în doar câteva zile.
Investiția ar putea transforma radical economia locală
Conform explicațiilor oferite de Adrian Roșca, tehnologia se bazează pe un sistem în care roțile nu se învârt în mod convențional, ci culisează liniar pe o tijă de aproximativ 1,4 metri. Mișcarea este realizată cu ajutorul unor propulsoare cu aer comprimat de până la 360 de bari, care dezvoltă forțe de peste 71.000 de newtoni pe fiecare roată.
Inventatorul susține că actualul prototip este doar o etapă de dezvoltare și că viitoarele versiuni vor utiliza curse mult mai scurte ale roților, de aproximativ 20 de centimetri, ceea ce ar permite atingerea unor viteze foarte mari. "Mașina viitorului va imita mersul pe jos, iar impulsul va fi unul liniar, nu rotative", afirmă Adrian Roșca.
Deși prototipul funcționează în prezent la viteze reduse, inventatorul susține că tehnologia sa ar putea permite performanțe greu de imaginat pentru automobilele actuale. Potrivit acestuia, versiunea finală a sistemului Rosmar H ar putea accelera până la 333 km/h într-o singură secundă, datorită modului diferit de transfer al energiei către sistemul de deplasare, relatează Vremea Nouă.
Aceste afirmații nu au fost validate independent de instituții sau organisme specializate în testarea vehiculelor, însă inventatorul spune că dezvoltarea proiectului este în plină desfășurare. Adrian Roșca consideră că invenția sa ar putea atrage finanțări europene de proporții și compară potențialul proiectului cu cel al companiei dezvoltate de antreprenorul croat Mate Rimac.
Inventatorul susține că România ar putea obține până la un miliard de euro pentru dezvoltarea și industrializarea tehnologiei Rosmar H. "Noi avem brevete auto și revoluționăm domeniul. Dacă în Croația s-au atras astfel de investiții pentru proiecte inovatoare, de ce nu am putea face același lucru la Bârlad?", spune acesta. Reprezentanții Centrului de Inventică Rosmar H afirmă că obiectivul final este construirea unei unități de producție în municipiul Bârlad, unde să fie fabricate vehiculele bazate pe această tehnologie.
Potrivit susținătorilor proiectului, dacă invenția va ajunge în faza de producție industrială, investiția ar putea transforma radical economia locală și ar putea genera mii de locuri de muncă. Estimările avansate de inițiatori indică posibilitatea creării unei platforme industriale care ar putea angaja, în timp, până la 50.000 de persoane.
