Antena Meniu Search
x

Video Un medic rezident la ATI, de 28 de ani, și-a pus capăt zilelor la Timişoara, după ce a ieşit din tură. Colegii invocă sindromul Burnout

Un tânăr medic rezident din Timişoara, care a ajutat o perioadă îndelungată pacienţii Covid la Spitalul Județean din Timișoara a fost găsit mort de mama lui. Tânărul s-ar fi plâns în mod repetat de oboseală, iar colegii invocă sindromul Burnout.

de Redactia Observator

la 05.04.2021, 15:36

Vezi și

Un medic de ATI şi-a luat viaţa, la Timişoara

Tânărul medic rezident avea doar 28 de ani şi activa în secţia ATI Spitalul Județean din Timișoara.  Apelul a fost făcut la 112 în jurul orei 22:00, de către mama medicului. Femeia a anunțat că fiul său este căzut la pământ și bănuiește că și-ar fi injectat o substanță folosită în secțiile ATI din spitale. La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță şi s-au demarat procedurile de resuscitare. După aproape o oră, medicii au declarat decesul medicului. În cauză a fost deschis un dosar de ucidere din culpă.

"Medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat  pe Covid o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informaţi în această dimineaţă de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuinţa sa. Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat. Colectivul SCJUPBT îşi exprimă regretul faţă de această tragedie nemărginită", a transmis spitalul.

Unii dintre colegii tânărului medic rezident au precizat că este foarte posibil ca tânărul să fi suferit de sindromul Burnout. Tânărul era dedic rezident de Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara.

De asemenea, poliţiştii informează că au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit baiatul decedat în casă.

"A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului", anunţă autorităţile

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Un medic rezident la ATI, de 28 de ani, și-a pus capăt zilelor la Timişoara, după ce a ieşit din tură. Colegii invocă sindromul Burnout