Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un primar român a interzis Facebook-ul: "Le trebuia Facebook la serviciu. Pentru ce? Hai să ne vedem de treabă" Angajații primăriei, furioși. Locuitorii îl susțin pe primar

În oraşul Darabani, din judeţul Botoşani, angajaţii de la primărie nu mai pot accesa reţelele sociale de la locul de muncă.

de Redactia Observator

la 17.11.2017 , 20:26

Un primar român a interzis Facebook-ul: "Le trebuia Facebook la serviciu. Pentru ce? Hai să ne vedem de treabă" Angajații primăriei, furioși. Locuitorii îl susțin pe primar

În oraşul Darabani, din judeţul Botoşani, angajaţii de la primărie nu mai pot accesa reţelele sociale de la locul de muncă. Edilul localităţii, Liviu Hrimiuc, a decis să blocheze accesul la aceste reţele pentru calculatoarele instituţiei. Nici accesul angajaţilor de pe dispozitivele mobile nu este văzut cu ochi buni de conducerea instituţiei.

Acum două săptămâni, primarul oraşului, Liviu Hrimiuc, a făcut o solicitare firmei care distribuie internet primăriei şi a cerut să blocheze accesul de pe calculatoarele instituţiei către reţelele de socializare.   Unii angajaţi petreceau prea mult timp pe reţele sociale, în timp ce ar fi trebuit să muncească.

”Le trebuia Facebook la serviciu. Pentru ce? Hai să ne vedem de treabă”, precizează Liviu Hrimiuc.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult decât atât o parte a angajaţilor au fost prinşi cu ocaua mică. Şi asta după ce s-au dus cu jalba în proţap la furnizorul de internet pentru a cere explicaţii. ”Unii angajaţi au mers la firma care furnizează internet să întrebe de ce nu mai pot intra pe Facebook”, spune edilul.

Conducerea Primăriei Darabani spune că blocarea accesului la reţelele sociale este un prima pas spre eficientizarea activităţii funcţionarilor. ”Este o decizie justă a conducerii. Nu putem garanta că va creşte spectaculos eficienţa prin această măsură dar, este un prim pas pentru a ne vedea de treabă şi lucrurile să decurgă aşa cum ne dorim cu toţii în interesul cetăţeanului”, spune Alin Gîrbaci, viceprimarul oraşului Darabani.

Totodată, conducerea Primăriei spune că are numeroase proiecte în derulare şi are nevoie ca angajaţii să fie capacitaţi la maxim pentru derularea lor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un primar român a interzis Facebook-ul: "Le trebuia Facebook la serviciu. Pentru ce? Hai să ne vedem de treabă" Angajații primăriei, furioși. Locuitorii îl susțin pe primar