Observator » Evenimente » Un şofer a fost oprit cu focuri de armă şi ţepi pe şosea, la Orşova. Era căutat pentru 20 de infracţiuni

Un şofer a fost oprit cu focuri de armă şi ţepi pe şosea, la Orşova. Era căutat pentru 20 de infracţiuni

Editor Radu Badiu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.09.2026, 19:33 | Modificat la 28.09.2026, 19:33

Un şofer a gonit cu poliţiştii pe urme aproape 30 de kilometri şi nu a oprit nici când agenţii au tras după el. În cele din urmă, echipajele au distrus cauciucurile maşinii cu un dispozitiv special şi au aflat de ce fugea. Trebuia să ajungă în arest pentru 20 de infracţiuni comise la volan şi îi păcălise până acum la volanul unui automobil cu numere de Germania.

În vârstă de 24 de ani, şoferul căutat a făcut slalom printre maşini, gloanţe şi echipaje de Poliţie.

"Am tras 2 focuri de armă! Nu a oprit! Se duce pe spike (n.r. banda cu ţepi)! Anunţă Caransebeșul!", au transmis poliţiştii prin staţie.

Şoferul a trecut de primul filtru al poliţiştilor la Orşova şi a continuat să fugă pe DN 6. Agenţii s-au reorganizat şi au încercat să îl oprească din nou. În faţa celui de-al doilea filtru, a făcut cale întoarsă, dar nu a reuşit să ajungă departe cu anvelopele făcute bucăţi de banda cu ţepi. Cursa s-a întins pe 28 de kilometri.

Articolul continuă după reclamă

Individul avea toate motivele să nu oprească. Cele 20 de infracţiuni rutiere şi mandatul de arestare emis pe numele său l-au făcut să apese şi mai tare pedala de acceleraţie.

Agenții au reușit să îl oprească înainte să provoace o tragedie în faţa gării Băile Herculane.

Sâmbătă, poliţiştii au alergat după încă un şofer. Beat şi fără permis, a fost urmărit pe plaja din Saturn şi pe străzile din staţiune. Şoferii care nu opresc la semnalul agenţilor sunt sancţionaţi cu suspendarea permisului 30 de zile şi cu amendă peste 1.000 de lei.

Pe acelaşi subiect