Observator » Evenimente » Un sucevean a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu excavatorul 

Un sucevean a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu excavatorul 

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.05.2025, 07:14 | Modificat la 14.05.2025, 09:16

Un bărbat a ajuns pe patul de spital după ce excavatorul pe care lucra s-a răsturnat. 

Totul s-a petrecut într-o comună suceveană. Prins sub greutatea utilajului, victima nu a putut decât să strige după ajutor. Pompierii au reuşit în cele din urmă să îl elibereze, iar medicii i-au acordat primul ajutor. Inspectorii de la ITM au deschis o anchetă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, în jurul orei 20:20, în localitatea Rădășeni, un bărbat de 42 de ani a rămas cu piciorul prins sub cabina unui excavator, după ce utilajul s-a răsturnat în timpul unor lucrări, scrie News Bucovina