Un tată din Sibiu și-a găsit fiul de 6 ani mort în pat. Bărbatul ar fi căzut peste copil cu o zi înainte
Tragedie, în această dimineață, la Brădeni, în județul Sibiu. Un bărbat a sunat la 112, anunțând că fiul lui în vârstă de 6 ani a murit. Veniți la fața locului, polițiștii l-au găsit pe micuț fără suflare, întins pe un pat. Tatăl copilului este audiat, existând informații că acesta și-ar fi fiul în trecut, iar în urmă cu o zi, băut, ar fi căzut peste băiețel.
Un bărbat din Brădeni, județul Sibiu, a sunat la 112, vineri dimineața, anunțând că fiul său în vârstă de 6 ani este decedat. Polițiștii de investigații criminale și criminaliștii, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au mers la casa bărbatului, unde, într-o cameră, l-au găsit pe copilaș fără viață, întins pe un pat.
Trupul neînsuflețit al micuțului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.
Tatăl ar fi căzut peste copil
În prezent, tatăl copilului este audiat. Surse din anchetă au declarat, pentru Mediafax, că bărbatul și-ar fi agresat în mod repetat fiul, iar joi, băut fiind, a căzut peste el, fiind luată în calcul ipoteza în care părintele ar fi provocat decesul băiatului.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și se fac cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și încadrării juridice a faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰