Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un TIR care transporta cărbuni s-a transformat într-un uriaş grătar, după ce a luat foc pe o stradă din Neamţ

Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin 112, despre producerea unui incendiu uriaş la un autotren de transport marfă, încărcat cu cărbune.

de Redactia Observator

la 17.05.2018 , 13:51

Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin 112, despre producerea unui incendiu uriaş la un autotren de transport marfă, încărcat cu cărbune.

La locul indicat de apelant s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Tîrgu Neamț – Garda II Poiana Teiului, fiind sprijiniți și de un voluntar din cadrul SVSU Poiana Teiului.

Forţele au reușit să stingă incendiul, care se manifesta la încărcătura din remorca TIR-ului, iar cu ajutorul unui motostivuitor de la primăria Poiana Teiului a fost descărcată întreaga cantitate de cărbuni transportată.

Articolul continuă după reclamă

Ca urmare a producerii incendiului, au ars aproximativ 300 de saci cu cărbuni și s-au deteriorat alți aproximativ 200 de saci.

Misiunea pompierilor militari a durat aproximativ 4 ore.

Cauza producerii a incendiului a fost ,depozitarea sau păstrarea necorespunzătoare a materialelor combustibile. Cărbunii au fost încărcați în remorca autotrenului fără să fie stinși complet.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Un TIR care transporta cărbuni s-a transformat într-un uriaş grătar, după ce a luat foc pe o stradă din Neamţ