Un vâlcean, tăiat la gât, s-a sinucis, aruncându-se de la etaj. Bărbatul ar fi lăsat un mesaj de adio iubitei
Un bărbat de 52 de ani a murit, sâmbătă dimineața, după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al unui bloc din cartierul Libertății din Râmnicu Vâlcea. Salvatorii au ajuns chiar în momentul în care acesta a făcut gestul disperat, însă nu au mai putut interveni. Martorii au declarat că bărbatul ar fi fost și tăiat la gât, cel mai probabil o rană pe care și-o provocase singur.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, la faţa locului se aflau şi echipajele de salvare, cu o pernă de autosalvare, însă nu au mai apucat să o umfle.
"Echipajele de pompieri au procedat la amplasarea pernei de autosalvare, dar persoana s-a aruncat pe pernă înaintea începerii umflării acesteia. În urma impactului şi după ce a fost evaluată, s-au efectuat manevrele de resuscitare, persoana aflându-se în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse, s-a declarat decesul victimei", au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.
Cazul a fost preluat de poliţişti, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.
Bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio
Potrivit publicației Vocea Vâlcii, bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio partenerei sale, în care și-ar fi explicat gestul disperat. Se pare că apartamentul în care locuia era închiriat pe numele femeii, iar în momentul incidentului bărbatul se afla singur în casă.
Cu o seară înainte de incident, vâlceanul ar fi fost contactat telefonic și informat că are un credit de aproximativ 40.000 de lei la o bancă. Înainte de a recurge la gestul extrem, a lăsat un bilet iubitei sale, în care a scris că "nu mai poate suporta", încheind cu cuvintele sfâșietoare: "Te iubesc", mai precizează sursa citată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰