Unde vom ajunge?! Camioane cu alimente de la UE, blocate în Arad. Motivul este INCREDIBIL
Trei camioane cu alimente pentru persoane defavorizate din municipiul Arad, a căror achiziţie este finanţată de Uniunea Europeană, sunt blocate la marginea oraşului
Trei camioane cu alimente pentru persoane defavorizate din municipiul Arad, a căror achiziţie este finanţată de Uniunea Europeană, sunt blocate la marginea oraşului
Camioanele cu aproximativ 60 de tone de alimente au sosit, azi dimineaţă, în Arad, pentru beneficiarii Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate 2014-2020, însă preluarea produselor a fost blocată de Prefectură, vehiculele staţionând într-o parcare de la marginea oraşului, potrivit Mediafax.
Firma de transport anunţase încă de luni că o parte din alimente, destinate persoanelor defavorizate şi achiziţionate de Guvern cu fonduri europene, va fi livrată miercuri, astfel încât angajaţii municipalităţii s-au mobilizat pentru a asigura spaţii de depozitare, oameni şi echipamente pentru descărcare.
Reprezentanţii Prefecturii Arad nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la această situaţie, însă surse din cadrul instituţiei afirmă că blocajul este la Ministerul Fondurilor Europene, care nu a semnat deocamdată contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru furnizarea produselor.
Contractul ar urma să fie semnat în zilele următoare, timp în care produsele alimentare nu pot fi preluate de autorităţile locale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰