ALERTĂ MAXIMĂ, uraganul IRMA loveşte cu putere Florida. Milioane de oameni au plecat din calea furtunii, aproape 200.000 au decis să rămână şi se află în adăposturi
UPDATE: 18:20 - Peste 127.000 de oameni din Florida s-au refugiat în cele peste 500 de adăposturi puse la dispoziţie de stat, în condiţiile în care uraganul Irma a ajuns deja în Florida Keys
După ce a provocat numeroase distrugeri în centrul şi estul Cubei, uraganul Irma, cu rafalele sale de vânt de peste 200 km/h, a început sâmbătă seară să se îndrepte spre Florida, conform autorităţilor cubaneze, citate de AFP.
UPDATE: 18:20 - Peste 127.000 de oameni din Florida s-au refugiat în cele peste 500 de adăposturi puse la dispoziţie de stat, în condiţiile în care uraganul Irma a ajuns deja în Florida Keys, relatează Associated Press. Agenţia de management a situaţiilor de urgenţă nu a precizat ce adăposturi sunt mai aglomerate. Între timp, companiile de distribuţie a energiei electrice au avertizat că milioane de oameni ar putea rămâne fără curent din cauza uraganului. Deja, peste 1,3 milioane de clienţi din Florida nu au electricitate.
UPDATE 15:10 Irma, care a lăsat în urmă cel puţin 25 de morţi şi importante pagube materiale la trecerea sa prin zona Caraibilor, se află la 50 km sud-est de Key West spre care se îndreaptă cu o viteză de 13 km/h. Potrivit Serviciului Meteorologic Naţional, se prevede ca impactul asupra Florida Key să aibă loc între orele locale 07:00 şi 08:00 (11:00 şi 12:00 GMT).
- Anunțul Ministerului de Externe privind situația românilor din zonele afectate de uraganul Irma
- Uraganul Irma îşi face loc încet, dar sigur către Florida. Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de...
- Peste 5,6 milioane de oameni EVACUAȚI din Florida din cauza uraganului IRMA. Peste 35.000 de români locuiesc în...
UPDATE 15:00 Uraganul Irma a provocat un fenomen dezastruos şi în Bahamas. Apele oceanului Atlantic s-au retras câteva sute de metri de la țărm din cauza rafalelor de vânt de peste 250 de km/h.
UPDATE 14:30 Forţa vânturilor şi ploile intense provocate de uraganul Irma au început să facă ravagii la Miami unde numeroase străzi au fost inundate şi au căzut mai mulţi copaci, relatează duminică EFE.
UPDATE 14:20 Deşi ochiul uraganului, de categoria 4, se află la 50 de km sud-est de Key West, în sudul SUA, şi la 250 km de Miami, oraşul a fost afectat încă de dimineaţă de rafale de vânt şi de ploi abundente.
Începând de la ora locală 18,00 (22,00 GMT), ochiul uraganului, localizat la mai puţin de 100 km nord de staţiunea Varadero (centru-vest), a luat direcţia nord-vest şi a început să se îndepărteze de coastele cubaneze, a anunţat meteorologul cubanez Jose Rubeira la televiziunea de stat, confirmând ultimul raport al Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA.
Spre ora 00,00 (04,00 GMT), ochiul uraganului Irma ar urma să se afle în mijlocul strâmtorii Florida iar acesta ar putea lovi coastele Floridei în jurul orei 06,00 (10,00 GMT) duminică, a adăugat el.
Până duminică după-amiaza, Havana şi provinciile vecine Mayabeque şi Artemisa, din vestul ţării, ar urma să suporte în continuare efectele Irma, cu o puternică hulă şi valuri de până la opt metri.
Apărarea civilă a plasat cele trei provincii în starea de alarmă, nivelul maxim al dispozitivului de alertă cubanez.
Irma, acum de categorie 3, este primul uragan de o asemenea forţă al cărui ochi a lovit direct insula din 1932. Potrivit autorităţilor cubaneze, el a 'afectat grav' provinciile centrale Camagüey şi Ciego de Avila în ultimele 24 de ore, şi în special şirul de insuliţe turistice ale acestora ('cayos'), de-a lungul litoralului, care rămâneau rupte de lume sâmbătă seara.
Primele bilanţuri ale uraganului fac referire la pagube materiale foarte importante, însă niciun deces nu a fost înregistrat oficial pe insulă.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a reamintit sâmbătă populaţiei 'enorma putere distructivă' a uraganului Irma şi a cerut tuturor celor aflaţi pe traiectoria acestuia să urmeze instrucţiunile autorităţilor şi să plece din calea furtunii, transmite EFE.
'Proprietatea poate fi înlocuită, dar vieţile nu ! Siguranţa trebuie să fie pe primul loc', a spus Trump, la începutul unei reuniuni a cabinetului său la Camp David, dând asigurări că administraţia sa va urmări continuu evoluţia uraganului Irma şi va fi în permanentă comunicare cu autorităţile statale şi locale.
Sursa: Agerpres , Youtube.com, Twitter.com
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰