Video Valentina, sergent în Armata Română, și-a luat viața din dragoste.Tânăra de 24 de ani din Brăila a fost condusă pe ultimul drum
Tânăra de 24 de ani din Brăila, sergent MApN, care a fost găsită spânzurată în locuinţa sa, a fost condusă ieri pe ultimul drum.
Rudele şi prietenii apropiaţi spun că Valentina se iubea cu un coleg din unitate, căsătorit, cu care avea o relaţie de doi ani. Această poveste de dragoste complicată ar fi împins-o să-şi pună capăt zilelor.
Mătuşa Aurelia Tingan: "Era o fată cu capul pe umeri. Practic a crescut în ochii mei. Părinţii au încercat să o ajute să îşi facă un viitor frumos".
Părinţii, rudele şi prietenii tinerei, dar şi colegii, sunt în stare de şoc. Nu le vine să creadă că Valentina a recurs la acest gest cutremurător.
Mătuşa Aurelia Tingan: "Toţi am rămas şocaţi. Cum a ajuns ea să ia decizia asta să îşi ia viaţa? Ceva, ceva. O să se afle pe parcurs. Minciuna are picioare scurte. Nu merita să moară. Cineva la mijloc este".
Valentina avea 24 de ani şi tot viitorul în faţă. Era sergent în cadrul unei unităţi militare din Brăila încă din 2016. De curând, fusese chiar avansată în grad şi intrase la facultatea pe care şi-o dorise. Verişoara fetei spune că o poveste de dragoste neîmplinită a împins-o pe Valentina în pragul disperării.
O poveste de iubire complicată
Verişoara Valentinei: "S-au adunat probabil foarte multe… A fost un tip, care era iubitul ei. De acolo au plecat nişte probleme. Era coleg de serviciu. A fost una din principalele probleme. Era un om cu un trecut şi cu o viaţă ireproşabilă.
- Acest coleg de serviciu. Să fi fost oare căsătorit? Să fi fost o iubire imposibilă?
- Aşa se pare. Da, aşa se pare. Era o viaţă mai complicată".
Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit în apartamentul din Brăila, în dimineaţa zilei de 5 aprilie, chiar de colegi.
Alertaţi că nu s-a prezentat la serviciu şi nici la telefon nu răspundea. Colegii de la unitate au venit la locuinţa tinerei sergent. Au spart uşa şi au găsit-o în interior.
Ieri, Valentina a fost înmormântată în comuna natală, Unirea, în uniformă militară de serviciu şi într-un sicriu alb. Pe langă familie şi apropiaţi, mai mulţi colegi de la unitate au condus-o pe ultimul drum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰