Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viitura de pe Prut a ajuns la intrarea în țară. Apa a depășit cu 2 metri cota de pericol (Video)

Viitura de pe Prut a depășit, în această dimineață, cu aproape 2 metri cota de pericol, la Oroftiana, în județul Botoșani. Administrația Națională Apele Române a anunțat că viitura de pe Prut, formată în Ucraina, a ajuns la intrarea în țară.

de Veronica Micu

la 25.06.2020 , 10:43

Specialiștii de la Apele Române au pregătit acumularea Stânca-Costești pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut. Viitura de pe Prut a ajuns la intrarea în țară. Apa a depășit cu 2 metri cota de pericol - botosaninews.ro
  • Acumularea Stânca-Costeşti, pregătită pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.
  • Unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuți-Prut în următoarele 24 de ore.

„Viitura de pe râul Prut, formată pe teritoriul ucrainean, a ajuns, prin propagare, pe teritoriul României. Vârful maxim al viiturii se află în acest moment la intrarea în țară”, au anunțat reprezentanții Apelor Române.

Joi dimineața, la stația Oroftiana, se înregistrează 1,78 cm (aproape 2 m) peste cota de pericol și va rămâne circa două ore, după care, va intra într-o o ușoară tendință de scădere.

Specialiștii români de la Apele Române estimează că unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuți-Prut în următoarele 24 de ore.

Articolul continuă după reclamă

Echipele de intervenție asigură apărarea localităților Oroftiana, Baranca și Rădăuți-Prut prin suplimentarea cu 20.000 de saci și 500 de metri liniari de panouri mobile a intrărilor în locuințe, cu scopul protejării populației care trăiește în lunca inundabilă a râului Prut.

Specialiștii de la Apele Române au pregătit acumularea Stânca-Costești pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Viitura de pe Prut a depășit cu aproape doi metri cota de pericol

În această dimineață, râul Prut a depășit cu 178 de centimetri cota de pericol, la Oroftiana, în județul Botoșani. Pompierii intervin pentru evacuarea apei din mai multe gospodării și de pe străzi, dar și pentru degajarea unor mașini, care nu mai pot înainta din cauza apei.

Potrivit ISU Botoșani, meteorologii au emis, în noaptea de miercuri spre joi, patru Coduri portocalii și un Cod rosu.

Pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Botoşani pentru evacuarea apei din mai multe gospodarii de pe străzile Octav Onicescu, Plopilor, pentru degajarea unor autoturisme care nu au mai putut înainta din cauza apei de pe carosabil pe strada Pacea și în zona Pod de Piatră, dar și pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie din Răchiți.

Până la ora 12.00, sunt în vigoare două avertizări Cod roșu pentru râurile Baseu, Sitna, Jijia, Miletin și Putreda, potrivit Mediafax.

ISU Botoșani anunță că, la ora 08.00, râul Prut măsura la Oroftiana 828 cm, cu 178 peste cota de pericol. La aceeași oră, la Rădăuți Prut, râul măsoară 644 cm, cu 44 cm peste cota de pericol, în creștere cu 5 cm față de ora precedentă.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Viitura de pe Prut a ajuns la intrarea în țară. Apa a depășit cu 2 metri cota de pericol (Video)