Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viorela a murit din cauza unui pariu cu moartea. Adolescenta a căzut de pe un stâlp de electricitate

Viorela, fata în vârstă de 14 ani, din comuna Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, care a murit noaptea trecută după ce a căzut de pe un stâlp de electricitate, a mai încercat să se urce pe acelaşi stâlp şi zilele trecute.

de Redactia Observator

la 29.08.2018 , 17:27

Viorela, fata în vârstă de 14 ani, din comuna Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, care a murit noaptea trecută după ce a căzut de pe un stâlp de electricitate, a mai încercat să se urce pe acelaşi stâlp şi zilele trecute.

Potrivit prietenilor fetei, Viorela nu se afla la prima încercare de a ajunge în vârful stâlpului de electricitate.

Fata se mai urcase şi în nopţile trecute pe stâlp, din teribilism. O prietenă a Viorelei a povestit reporterilor Observator că fata i-a mărturisit că în momentul în care era aproape de vârf s-a speriat din cauza firelor de înaltă tensiune şi a coborât.

Articolul continuă după reclamă

Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, Viorela se afla pe stradă, alături de mai mulţi prieteni, şi a încercat din nou să urce pe stâlp.

Pe acelaşi subiect

După ce a ajuns la o înălţime de aproximativ şapte metri, fata a căzut în gol şi a suferit răni foarte grave.

Prietenii ei au sunat la 112, iar un echipaj medical s-a deplasat la faţa locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Viorela, fata din Hulubesti care a cazut de pe un stalp, a postat un mesaj ciudat pe Facebook

Cu câteva ore înainte să îşi piardă viaţa din cauza teribilismului, Viorela a postat un mesaj pe Facebook în care a scris că: 'Domnul este cel ce mă ocroteşte'.

Poliţiştii din Hulubeşti au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care fata de 14 ani a murit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Viorela a murit din cauza unui pariu cu moartea. Adolescenta a căzut de pe un stâlp de electricitate