Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Voucherele de vacanță, tăiate la jumătate și acum amenințate cu desființarea. Anunţul ministrului Economiei

După ce li s-a tăiat jumătate din valoare, voucherele de vacanţă sunt în pericol să dispară cu totul. O spune ministrul Economiei care îi acuză pe patronii hotelurilor că, deşi au beneficiat de acest ajutor, nu au mai făcut investiţii.

de Andreea Filip

la 28.11.2025 , 14:01

Românii care își planifică vacanțe pentru anul viitor, ar face bine să nu mai ia în calcul voucherele de vacanță. Și asta pentru că, cel mai probabil, vor dispărea în anul 2026. A spus-o foarte clar chiar Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. 

Inițial, în cadrul acestui program, voucherele de vacanță aveau valoarea de 1.600 de lei. Însă anul acesta, această valoare a fost înjumătățită la 800 de lei. Bani pe care bugetarii îi primeau cu condiția ca ei să pună cealaltă jumătate. 

A fost momentul în care cei mai mulți dintre români au renunțat la aceste tichete de vacanță, iar asta s-a văzut și în cifre, în statistici, în primele cinci luni ale acestui an. Volumul tichetelor de vacanță a scăzut cu peste 90% față de aceeași perioadă anului 2024. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » Voucherele de vacanță, tăiate la jumătate și acum amenințate cu desființarea. Anunţul ministrului Economiei