Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea în București pe 2 martie 2018. Prognoza meteo de la ANM

Prognoza meteo pentru București emisă de ANM pentru 2 martie, 3 martie și 4 martie 2018 nu e îmbucurătoare. Vremea e geroasă și se anunță polei și ninsoare.

de Redactia Observator

la 01.03.2018 , 22:36

Vreme geroasă în București pe 2 martie și în weekend, anunță prognoza meteo de la ANM - Observator

Prognoza meteo pentru București emisă de ANM pentru 2 martie, 3 martie și 4 martie 2018 nu e îmbucurătoare. Vremea e geroasă și se anunță polei și ninsoare.

În noaptea de joi spre vineri, vremea va fi geroasă. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -14 grade, posibil mai scăzută la periferia oraşului, spune ANM. Cerul se va înnora treptat, iar spre dimineaţă va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

Vremea în București în 2 martie 2018

Articolul continuă după reclamă

Deşi valorile de temperatură vor fi în creştere faţă de intervalul precedent va fi ger îndeosebi în prima parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -8...-7 grade, posibil mai scăzută la periferia oraşului. Cerul va fi noros, temporar va ninge, dar trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând apariţia poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat.

Pe acelaşi subiect

Presiunea atmosferica va scădea de la o valoare deja mai mică decât cea normală.

Prognoza meteo pentru București în 3 martie 2018

Valorile termice vor fi în continuare în creştere astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul a -2 grade, iar cea minimă va fi de -6...-4 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mixte şi polei. Vântul va sufla slab şi moderat.

Presiunea atmosferica va creşte uşor.

Prognoza mete pentru București în 4 martie 2018

Vremea va fi în general închisă şi deosebit de rece. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimă va fi de -5...-4 grade. Cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi spre seară vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Vremea în București pe 2 martie 2018. Prognoza meteo de la ANM