Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zeci de mii de animale şi păsări sălbatice vor fi ucise în România, pentru a combate răspândirea pestei porcine

Zeci de mii de animale şi păsări sălbatice vor fi ucise în România, pentru a combate răspândirea pestei porcine. Ministerul Apelor şi Pădurilor a luat această decizie care va duce, conform WWF Romînia, la decimarea populaţiilor de prădători din ţara noastră.

de Redactia Observator

la 05.09.2018 , 12:17

Animale sălbatice ucise în România, din cauza pestei porcine Zeci de mii de animale sălbatice vor fi ucise în România, pentru a combate pesta porcină - WWF-Russia/Sergey Trepet

Zeci de mii de animale şi păsări sălbatice vor fi ucise în România, pentru a combate răspândirea pestei porcine. Ministerul Apelor şi Pădurilor a luat această decizie care va duce, conform WWF Romînia, la decimarea populaţiilor de prădători din ţara noastră.

"WWF trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele dezastruoase pe care le vor avea asupra faunei sălbatice din România noile măsuri de combatere a pestei porcine africane (PPA) aprobate recent de Ministerul Apelor și Pădurilor. Zeci de mii vulpi, șacali, ciori grive și coțofene - prădători care au un rol pozitiv, de combatere a PPA cu costuri zero - vor fi vânate într-o perioadă foarte scurtă, în baza Ordinului 827 din 23 august 2018 emis de minister.", se arată în comunicatul postat pe site-ul WWF România.

Ordinul invocat prevede, pe lângă suplimentarea cotelor de vânătoare la porcii mistreți, vânarea integrală a cotelor de recoltă la speciile șacal, vulpe, cioară grivă și coțofană aprobate pentru perioada 2018 - 2019. Aceasta înseamnă, spre exemplu, eliminarea a 10.361 de șacali dintr-o populație totală de 11.844 de indivizi (respectiv 72%) și a 49.966 de vulpi dintr-un efectiv total de 73.285 de exemplare (respectiv 67%). Măsurile vor reduce drastic populațiile acestor specii într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu consecințe negative pe termen lung atât la nivelul speciilor, cât și la nivelul ecosistemelor.

Articolul continuă după reclamă

Măsurile sunt extreme și nu au susținere științifică, fiind în unele cazuri în contradicție cu Strategia UE de combatere a PPA, cu recomandările și studiile științifice ale Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară și cu Directivele Păsări și Habitate ale Comisiei Europene. Acestea prevăd, dimpotrivă, interzicerea totală a vânătorii în zonele nou infestate și luarea unor măsuri stricte de izolare a focarelor. Mai mult decât atât, ministerul nu a prezentat o notă de fundamentare a acestor măsuri, care să evalueze efectele pe termen lung.

Conform sursei citate, virusul PPA se transmite doar între suine, prin contact direct între indivizii bolnavi și cei sănătoși, respectiv prin contactul direct al mistreților sau porcilor sănătoși cu părți ale cadavrelor animalelor infestate, țesuturi, sânge, etc. Singurele despre care s-a demonstrat că reprezintă un vector și un factor de risc pentru transmiterea virusului sunt anumite specii de căpușe. Astfel că rolul prădătorilor în eradicarea PPA este unul major prin funcția lor sanitară și trebuie ținut cont de el în lupta împotriva virusului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Zeci de mii de animale şi păsări sălbatice vor fi ucise în România, pentru a combate răspândirea pestei porcine