Video Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Caracal, din cauza mirosului de gaz
Zeci de familii din Caracal au făcut noaptea albă în stradă după ce în blocul unde locuiesc s-a simţit un puternic miros de gaz. Autorităţile au decis să evacueze toţi locatarii de la cele trei scări ale imobilului şi au întrerupt alimentarea cu gaze şi energie electrică.
Specialiștii au intervenit imediat pentru a verifica instalațiile și a depista problema apărută aseară. Aproape 60 de persoane au fost evacuate de urgență, iar, în timp ce alimentarea cu gaze și energie electrică a fost oprită, s-au efectuat verificări amănunțite. Totuși, nu au fost identificate scurgeri de gaze.
Nu au fost înregistrate victime, însă teama de o posibilă explozie i-a speriat pe mulți dintre locatari. Între timp, alimentarea cu energie electrică a fost reluată, însă cea cu gaze rămâne întreruptă.
Cu o experiență de șapte ani în jurnalism, relatează din Oltenia cele mai importante evenimente și aduce în prim-plan subiecte de interes public. ➜
