Observator » Evenimente » Ziua Națională a Curățeniei, la malul mării. Obiectele periculoase găsit de elevi printre gunoaiele turiștilor

Ziua Națională a Curățeniei, la malul mării. Obiectele periculoase găsit de elevi printre gunoaiele turiștilor

Editori Andreea Filip, Laura Ilioiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 20.09.2026, 17:06 | Modificat la 20.09.2026, 17:28

Ziua Naţională a Curăţeniei a fost sărbătorită prin muncă. La Constanța, zeci de elevi, alături de profesori au ieșit pe plaje ca să strângă gunoaiele lăsate în urmă de turişti. Au găsit pahare, sticle, mult plastic şi chiștoace, iar cel mai grav seringi cu ace. Peste 70 de jandarmi s-au alăturat şi ei acţiunii de ecologizare. Harnici au fost şi copiii din Dolj. Campania a fost organizată de asociația Let's Do It, România.

Gunoaie aruncate la întâmplare pe plajele din Constanța, printre stabilopozi sau ascunse în nisip. Copiii s-au asigurat că de Ziua Curățeniei Naționale, în urma lor rămâne totul curat lună.

"O grămadă de gunoaie, o grămadă, o situație foarte urâtă", a spus o tânără.

"Cele mai multe dintre deșeuri au fost resturi de țigări, diverse plastice, bonuri și bucăți de sticlă", a spus o elevă.

Articolul continuă după reclamă

Au fost găsite inclusiv lucruri periculoase.

"Cel mai interesant lucru pe care l-am găsit eu au fost seringi cu ace", a spus un voluntar.

După ce au terminat treaba, echipa formată din elevi și profesori a transmis și un mesaj celor care uită ce trebuie să facă atunci când au resturi de aruncat.

Pe acelaşi subiect

"Când vin în vacanță ar trebui să își ia un sac de gunoi și să își țină gunoaiele în sacul de gunoi. Nu este deloc greu", îi sfătuieşte un voluntar pe turişti.

"Cred că dacă ar fi mai multe locuri de depozitare a gunoiului poate că atunci nici turiștii și nici cei care practică activități comerciale pe plajă nu le-ar mai lăsa la întâmplare", a precizat Iuliana Dumitru, profesoară de Geografie.

Și peste 70 de jandarmi, împreună cu familiile lor, s-au alăturat campaniei de ecologizare.

Zi de curățenie a fost și la Bumbești-Jiu, în Gorj.

"Cum să arunci într-un câmp în care pot să fie pomi cu fructe. Să primească o amendă foarte mare sau să fie închiși la pușcărie", a spus unul dintre copiii participanţi.

"Sunt foarte necivilizați și că ar trebui să aibă mai multă grijă de mediul în care trăiesc", a spus alt voluntar

Și pentru ca totul să fie cât mai și distractiv, cei mici au transformat treaba în joacă.

"Și anul acesta peste 13.000 de oameni au ales să își petreacă această zi de sâmbătă în teren, să tragă un semnal de alarmă, să spună clar că locul deșeurilor nu este pe câmp, locul deșeurilor trebuie să fie la groapa de gunoi", a precizat un voluntar.

Potrivit primelor estimări, la nivelul județului, au fost strânși peste 15 mii de saci cu deșeuri.

Andreea Filip

Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile

Laura Ilioiu

Reporter corespondent pentru Gorj la Observator Antena 1. Un an de experienţă în jurnalism de actualitate şi reportaje de teren.

Like