Video A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Atenţie la ce semnaţi. Nu întotdeauna un antecontract e o garanţie că veţi şi deveni proprietar. Chiar dacă vă respectaţi obligaţiile din act, chiar dacă achitaţi aproape integral valoarea apartamentului pe care vi-l doriţi, puteţi avea surpriza să constataţi că în loc de cheile casei mult-visate primiţi banii înapoi şi o despăgubire modică. Li s-a întâmplat mai multor ieşeni care şi-au dorit apartamente în blocuri nou-construite şi care, după doi ani de aşteptare, s-au trezit cu buza umflată. Dezvoltatorii imobiliari au reziliat antecontractele şi vând acum apartamentele cu preţuri cu până la 50% mai mari decât ce negociaseră cu primii cumpărători, înainte de pandemie.
Alin Potolincă, fost client: Noi, părţile contractante, stabilim de comun acord că, dacă promitenta vânzătoare nu-şi îndeplineşte obligaţiile (...) atât promitentul-cumpărător, cât şi promitenta-vânzătoare au dreptul de a solicita rezoluţiunea prezentului înscris (...) iar promitenta-vânzătoare restituie avansul primit (...) şi achită promitentului-cumpărător daune (...).
Aşa sună clauza căreia Alin Potolincă nu i-a dat prea mare importanţă atunci când a semnat, în 2020, împreună cu tatăl său, un antecontract pentru un apartament în Iaşi. Blocul trebuia să fie gata în primăvara lui 2021, dar şantierul a tot întârziat. În martie 2022, după ce şi-au ales inclusiv mobila din bucătărie, au cerut cheile apartamentului pentru care plătiseră deja 50 din cele 60.000 de euro negociate cu dezvoltatorul.
Alin Potolincă, fost client: Nu au dat cheia, nu au permis accesul. M-au pus în fața avocatului că dorește sa rupă antecontractul și înțelegerea și că își asumă orice ar urma... nu mi s-a dat nicio explicaţie.
Ioan Potolincă, tatăl lui Alin: Am mers pe încredere, știind ca dezvoltatorul este notar. Au fost bine pregătiți pentru a ne lua și banii și apartamentul.
- Coșmar Residence: Pățaniile românilor care s-au mutat în cel mai mare "dormitor" al Bucureștiului. Blocuri noi...
- Cartierul în care apartamentele costă 40.000 de euro, dar nu există școli. Părinții își irosesc viața pe...
- Ce a pățit o familie după ce s-a mutat într-un cartier "vecin" cu 4 silozuri: "Nu se poate respira, nu putem...
Alin Potolincă cumpărase inclusiv mobilierul din bucătărie, convins că va fi proprietarul apartamentului
Chiar dacă și-a primit banii investiţi înapoi, inclusiv ce a achitat pentru mobilierul de bucătărie, Alin spune că a pierdut doi ani şi că suma pe care o are acum în buzunar nu îi mai ajunge pentru a-şi cumpăra o altă casă.
Alin Potolincă, fost client: Mi-a spus chiar avocatul lor că nu sunt singurul în situația asta.
Clara Mihociu, reporter Observator: Cei care se află în astfel de situaţii au semnat contractele în cursul anului 2020, la un preţ de aproximativ 1.000 de euro pentru metrul pătrat. Între timp, însă, preţurile s-au schimbat, aşa că dezvoltatorii cer, acum, pentru aceleaşi apartamente, preţuri de 1.400-1.500 de euro pe metrul pătrat. Cei care nu au fost dispuşi să plătească această diferenţă au aflat, între timp, că or să aibă contractele anulate.
Bogdan Fotea, avocat dezvoltator imobiliar: Există o serie de situaţii, care sunt foarte puţine la număr, şi am putea să le numim chiar excepţionale (...) când s-au desfiinţat antecontractele de vânzare-cumpărare, însă acest lucru s-a realizat doar prin acordul părţilor.
Antecontractul, o capcană care distruge visul unei locuințe. Dezvoltatorii reziliază fără milă
Marius Ungureanu a semnat antecontractul în septembrie 2019. E şofer de TIR, ne-a contactat din Anglia. Îşi dorea un apartament în oraş, dar nici el nu a avut noroc. Constructorul a reziliat actele în aprilie 2022.
Marius Ungureanu, fost client: Sunt foarte evazivi. Ştiu că acele contracte sunt de partea lor şi îi ajută, şi dacă ajungi cu ei în tribunal, nu ai ce să le faci. Nu mă aşteptam să păţesc aşa ceva, cum nimeni nu cred că se aşteaptă, când achiziţionează un apartament... să fie tras în ţeapă!
În faţa legii, se numeşte desfiinţare a unui antecontract cu acordul părţilor. O metodă folosită şi de alţi dezvoltatori, care îşi schimbă clienţii peste noapte.
Fostă clientă: La câteva zile înainte de data în care trebuia să-mi primesc apartamentul, conform antecontractului, am primit această notificare, prin email şi prin executor judecătoresc, că vor să atace antecontractul şi să se retragă cumva din înţelegere. Am încercat să negociez cu ei. Am zis că sunt dispusă să mai dau nişte bani în plus, deşi nu mi se pare corect. Nu au fost de acord să negocieze nimic, nimic nu au vrut.
Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar spun că nu au făcut nimic ilegal
Reacție dezvoltator imobiliar: "Obiectivul nostru este finalizarea ansamblului si predarea apartamentelor către clienţi. Nu ne asociem niciunei alte practici şi nu comentăm demersurile altor persoane. Oricine are dreptul la liberă exprimare".
Fostă clientă: Se ştia încă de la început că aşa va fi, pentru că au fost dispuşi să lase foarte mult la preţ, la începutul negocierilor, şi au pus această clauză în antecontract. Totuşi este o sumă considerabilă, 50.000 de euro. S-au folosit de ei timp de un an de zile.
Am încercat să aflăm ce e de făcut şi am consultat specialişti în drept civil.
Olivian Moroşanu, avocat: Cei care contractează ar trebui sa fie atenți la clauzele care reglementează modalitățile de reziliere sau rezoluțiune a contractului.
Adrian Cuculis, avocat: Într-o asemenea situaţie nu avem obligaţia să dăm curs unei cereri de rezoluţiune a contractului, respectiv a antecontractului de vânzare-cumpărare. Din contră, Dacă un dezvoltator imobiliar refuză să ne pună la dispoziţie casa pe care ne-a promis că ne-o va vinde sau apartamentul pe care ni l-a promis, putem să mergem direct la instanţa de judecată şi bineînţeles că acolo putem solicita inclusiv partea de daune, daune morale, daune materiale sau orice alt tip de daună pe care o considerăm aplicabilă în situaţia noastră.
De ce se reziliază contractele. Explicațiile agenților imobiliari
Agenții imobiliari ieşeni spun că s-au întâlnit cu situații în care dezvoltatorii au cerut rezilierea antecontractelor pe motiv că preţul materialelor de construcţie ar fi crescut.
Emilian Tarcan, agent imobiliar: Evident că nu au avut prețuri suplimentare, că tu ai avut prețurile vechi şi soliciți preț mai mare. Piaţa creștea şi el rămăsese la un nivel de preț mai scăzut faţă de nivelul pieței.
Olivian Moroşanu, avocat: Într-adevăr, începând cu luna februarie, au crescut mult costurile și cheltuielile și această creștere nu putea fi prevăzută. În același timp, dezvoltatorul are un bussines și ar trebui să își asume niște riscuri.
De cele mai multe ori, însă, de teamă că se vor judeca ani de zile, clienţii acceptă anularea contractelor cu acordul părţilor, îşi încasează banii plătiţi iniţial şi o despăgubire ce poate atinge şi 10 la sută din sumă şi îşi caută altă casă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰