Antena Meniu Search
x

Video De ce nu poate răspunde penal Mario Iorgulescu, după ce a ucis un tânăr. Avocat: "El chiar are aceste probleme. Nu sunt inventate"

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii profesioniste de Fotbal, a fugit din clinica de psihiatrie din Italia unde se trata şi a fost reinternat cu forţa într-un alt spital, după ce a fost prins de carabinieri. Bărbatul este condamnat la 16 ani de închisoare după ce, în 2019, beat şi drogat, a provocat un accident în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani. Azi, Iorgulescu ar fi trebuit să fie prezent la Curtea de Apel pentru primul termen. În exclusivitate pentru Observator, avocatul lui Iorgulescu a explicat de ce acesta nu poate răspunde pentru faptele sale. 

de Cornelia Crîşmaru

la 15.05.2023, 21:42

Vezi și

Pe parcursul celor patru ani de când e în Italia, Mario Iorgulescu a fost internat în mai multe clinici. Acum două săptămâni, tânărul le-a scăpat printre degete medicilor. 

Florin Durgheu, avocatul lui Mario Iorgulescu: Pe nepusă masă, a părăsit clinica fără acordul părinţilor, fără ştirea părinţilor, fără acordul cadrelor medicale, într-un moment de criză generat de boala de care, din păcate, realmente suferă.

A fost dat în urmărire şi prins de carabinieri. Apoi reinternat cu forţa într-un alt spital.

Florin Durgheu, avocatul lui Mario Iorgulescu: El chiar are aceste probleme. Nu sunt inventate cu scopul de a scăpa. La momentul transferului a fost în comă şi nu avea nicio interdicţie de părăsire a României.

Pe acelaşi subiect

Azi, procesul din ţară s-a judecat în lipsa lui Mario Iorgulescu

Iar magistraţii au amânat procesul pentru data de 26 iunie, în aşa fel încât, tatăl lui Mario, Gino Iorgulescu, să se poată pregăti şi prezenta în locul fiului său. 

Cornelia Crîșmaru, corespondent Observator în Italia: Presa din Italia nu a scris nimic despre evadarea lui Mario Iorgulescu. Din august 2020, de când dosarul a fost trimis în instanță, el nu a putut fi audiat de judecători, a fost internat în mai multe clinici de psihiatrie italiene.

Florin Durgheu, avocatul lui Mario Iorgulescu: Mario Iorgulescu nu poate răspunde pentru ceea ce face. Deci italienii au ajuns la această concluzie indubitabilă. Singurul răspunzător pentru orice faptă civilă sau penală este domnul Gino Iorgulescu, tatăl acestuia, în calitate de tutore. Orice ar face din cauza bolii, el nici măcar nu va fi cercetat de autorităţile italiene.

Mario Iorgulescu, condamnat în primă instanță la 16 ani de închisoare

În februarie anul acesta, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. După o lună sfida sentinţa cu o postare pe reţelele de socializare în care se lăuda că e relaxat şi se bucură de viaţă.

În 2019, Mario Iorgulescu s-a urcat la volan băut şi drogat şi a intrat cu peste 140 de kilometri la oră într-o maşină pe şoseaua Chitilei din Capitală. În urma impactului, şoferul autoturismului lovit a murit pe loc. Doi copii au rămas fără tată. 

A mai fost condamnat şi în 2021 la trei ani de închisoare cu executare, fiind implicat în răpirea, sechestrarea şi agresarea unui bărbat. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Exclusiv Observator » De ce nu poate răspunde penal Mario Iorgulescu, după ce a ucis un tânăr. Avocat: "El chiar are aceste probleme. Nu sunt inventate"