16 frați, salvați după ce au fost închiși timp de 4 ani într-o cameră. Unii nu știau nici să vorbească
Un grup de 16 copii, toţi din aceeaşi familie, au fost salvaţi dintr-o casă din zona rurală a statului Ohio, unde au fost găsiţi în "condiţii deplorabile" după ce au fost închişi într-o singură cameră timp de aproape patru ani, au informat autorităţile americane.
Părinţii, Gary Siders Jr. şi Elizabeth Siders, şi bunicii copiilor, Gary Siders Sr. şi Christina Siders, au fost arestaţi şi inculpaţi în 17 capete de acuzare pentru punerea în pericol a copiilor.
Salvarea copiilor, cu vârste între 1 şi 18 ani, a avut loc după o anchetă privind neglijenţa şi abuzul într-o casă din Hamden, o zonă rurală la sud-est de Columbus, în statul Ohio.
Unii dintre copii nu învăţaseră să vorbească şi nici măcar nu au fost capabili să-şi spună numele. Mai mulţi dintre copii au fost spitalizaţi şi se află în stare gravă, potrivit autorităţilor.
"A fost ceva de neconceput. Având în vedere dovezile, dacă am fi aşteptat încă 24 de ore, exista o probabilitate foarte mare să avem de-a face cu unul sau mai multe decese", a declarat procurorul general din Ohio, Andy Wilson, într-o conferinţă de presă, preluată de NBC. El a descris locuinţa ca fiind mai degrabă caracteristică lumii a treia.
Majoritatea copiilor au fost închişi într-un spaţiu de aproximativ 4x4 metri, "unde şi-au petrecut cea mai mare parte a ultimilor patru ani", a declarat şeriful din comitatul Vinton, Ryan Cain.
"Majoritatea vitelor noastre sunt ţinute în condiţii mai bune decât aceşti copii. Prezenţa bacteriilor şi excrementelor era ridicată; a fost pur şi simplu o scenă dezgustătoare", a adăugat şeriful.
Anchetatorii au descoperit că familia Siders a locuit în mai multe comitate din Ohio începând din 2008 şi, în această perioadă, familia a evitat în mare măsură să producă dosare medicale sau administrative despre copii.
