4 găuri la conductele Nord Stream. Nave și submarine rusești în apropierea lor. Kremlinul acuză: Terorism sponsorizat de stat, SUA profită
Kremlinul a declarat joi că suspectează implicarea unei ţări străine în cele patru scurgeri de gaze detectate la gazoductele pe sub Marea Baltică din Rusia până în Germania. Sunt acte de "terorism" sponsorizat de stat, acuză Moscova, deşi nu a numit o ţară anume. Totodată, Rusia a declarat joi că Statele Unite aşteaptă să beneficieze de pe urma daunelor provocate gazoductelor, un comentariu care escaladează războiul cuvintelor cu Occidentul asupra responsabilităţii acestui prejudiciu încă inexplicabil, relatează Reuters, citatat de Agerpres.
"Pare un act de terorism, posibil la un nivel de stat", a declarat azi reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Este foarte greu de imaginat că un astfel de act de terorism s-ar fi putut întâmpla fără implicarea unui stat", a notat Peskov. "Este o situaţie foarte periculoasă ce necesită o anchetă urgentă", a adăugat el. CNN a relatat joi, citând trei surse, că oficiali europeni de securitate au observat nave de sprijin ale marinei ruse şi submarine nu departe de locurile scurgerilor de gaze din Nord Stream,
Solicitat să comenteze informaţia CNN, Peskov a spus că există o prezenţă NATO mult mai mare în zonă. Rusia a deschis miercuri o anchetă pentru "un act de terorism internaţional". Întrebat despre posibilitatea de a desfăşura o investigaţie internaţională cu participarea altor ţări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a indicat că "apar multe întrebări", în special din cauza "lipsei de comunicare şi reticenţei foarte multor ţări de a contacta" Rusia, pe fondul ofensivei ruse în Ucraina.
Rusia: Statele Unite vor putea să-şi crească vânzările de gaze naturale lichefiate în Europa
Într-un briefing de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a spus joi că Statele Unite vor putea să-şi crească vânzările de gaze naturale lichefiate (GNL) dacă gazoductele sunt scoase permanent din uz.
- Exploziile misterioase de la conductele Nord Stream, nou motiv de dispută între Rusia şi SUA: cele două ţări se...
- O a patra avarie la Nord Stream, detectată de Suedia. UE ameninţă cu un răspuns "robust"
- Rusia cere SUA să dezvăluie dacă au atacat gazoductele ruseşti din Marea Baltică: "Biden e obligat să...
Rămâne neclar cine s-ar putea afla în spatele unui atac deliberat asupra conductelor, pentru care Rusia şi partenerii europeni au cheltuit miliarde de dolari pentru a le construi, notează Reuters. Nu a fost dat niciun termen pentru reparaţiile conductelor, care au suferit patru rupturi separate, presupunând că ele pot fi reparate.
Zaharova a cerut de asemenea ca o anchetă UE să fie "obiectivă" şi a spus că Washingtonul va trebui "să se explice" - o referire la comentariul preşedintelui Joe Biden din februarie că dacă Rusia trimite trupe în Ucraina, "nu va mai exista un Nord Stream 2". Biden s-a referit la posibilitatea sancţiunilor împotriva gazoductului, finalizat cu mai multe săptămâni înainte ca Moscova să-şi trimită forţele în Ucraina şi apoi îngheţat de Germania chiar înainte de începutul campaniei militare, mai notează Reuters.
Maria Zaharova a subliniat de asemenea că regiunea este plină de infrastructura NATO. Ţările membre NATO au efectuat exerciţii în iulie folosind echipamente de adâncime în apropierea locului scurgerilor de la Nord Stream, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, în briefingul de joi. "În iulie, au avut loc exerciţii NATO cu utilizarea echipamentelor de adâncime în zona insulei Bornholm", a precizat ea.
Zaharova a notat că ţările europene refuză să considere că aliaţii lor ar fi putut fi în spatele sabotajului de la conductele Nord Stream 1 şi 2. "Ne-am dori foarte mult să credem că ancheta internaţională asupra a ceea ce s-a întâmplat cu gazoductele din Marea Baltică va fi obiectivă", a spus ea, reiterând că Rusia este un furnizor de încredere de resurse energetice pentru Europa de zeci de ani.
"Şi cine a decis să distrugă aprovizionarea cu resurse energetice ruseşti, chiar şi posibilitatea ca aceste aprovizionări să ajungă la europeni? Încă de la începutul proiectului Nord Stream 2, toţi participanţii acestuia, atât din Rusia, cât şi din terţe ţări, au fost supuşi unei presiuni economice şi politice fără precedent din partea Washingtonului", a conchis ea.
4 scurgeri la conductele Nord Stream. Nu sunt fisuri, sunt găuri mari
Joi dimineaţă, o a patra scurgere a fost identificată în Marea Baltică deasupra gazoductului Nord Stream 2, în urma descoperirii altor trei la începutul săptămânii. Nu sunt fisuri, sunt găuri mari. Cea mai mare dintre scurgeri are aproximativ 900 m în diametru și este la Nord Stream 1. A doua este o scurgere mai mică și este peste Nord Stream 2. Are aproximativ 200 m în diametru. Ambasadorul Germaniei în Marea Britanie, Miguel Berger, a spus joi la BBC Radio 4 că un ”actor non-statal nu ar fi putut face asta”. Întrebat dacă Berlinul crede că Rusia este în spatele sabotajului, ambasadorul a spus: ”Cred că nu putem exclude nimic în starea actuală”.
Rusia a contraatacat miercuri, arătând spre Statele Unite şi obţinând pentru vineri o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Washingtonul a denunţat în schimb o nouă operaţiune de "dezinformare" a Moscovei. Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris drept ''absurdă'' ideea că Rusia ar putea fi în spatele avarierii gazoductelor, argumentând că aceasta nu este nici în interesul Rusiei şi nici al Europei, iar firmele americane ce exportă gaze naturale lichefiate în Europa sunt marii beneficiari ai scoaterii complete din funcţiune a gazoductelor Nord Stream. Gazul ar urma să continue să scape în atmosferă câteva zile, până când cele două gazoducte, Nord Stream 1 şi 2, se vor goli.
MAE Rus: Avariile s-au produs într-o zonă controlată de serviciile de informaţii americane
Ministerul de Externe rus a afirmat joi că avariile s-au produs într-o zonă "aflată complet sub controlul" agenţiilor de informaţii americane, relatează Reuters. Maria Zaharova a declarat într-o emisiune online pro-Kremlin că Washingtonul are "control deplin" asupra apelor din largul coastelor Danemarcei şi Suediei unde au fost detectate patru scurgeri de gaz. "S-a întâmplat în zonele comerciale şi economice ale Danemarcei şi Suediei. Acestea sunt ţări NATO-centrice", a declarat joi Zaharova pentru Soloviev Live.
"Sunt ţări care sunt complet controlate de serviciile de informaţii ale SUA", a adăugat ea. Ea nu a furnizat dovezi privind controlul SUA asupra Suediei şi Danemarcei, menţionează Reuters, amintind şi că Rusia critică frecvent influenţa şi sprijinul militar american pentru Europa. Danemarca este membră a NATO, iar Suedia este pe cale să devină, după ce a renunţat la politica sa istorică de nealiniere, în urma invaziei ruse din Ucraina.
UE a afirmat că suspectează un act de sabotaj şi a promis un răspuns "robust" la orice avariere intenţionată a infrastructurii sale energetice. NATO a avertizat, în legătură cu sabotajul asupra Nord Stream, că ”orice atac deliberat împotriva infrastructurii critice a aliaților va atrage o reacție unită și determinată din partea Alianței”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰