400 de morţi în Afganistan, după ce un spital a fost lovit. Pakistanul susţine că a ţintit instalaţii militare
Cel puţin 400 de persoane au fost ucise şi 250 au fost rănite într-un atac aerian lansat de Pakistan asupra unui spital de reabilitare pentru consumatorii de droguri din Kabul, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al guvernului taliban afgan, marcând o escaladare a conflictului dintre cele două ţări vecine, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Pakistanul a respins luni seara acuzaţia ca fiind falsă şi înşelătoare şi a declarat că "a vizat cu precizie instalaţii militare şi infrastructură pentru sprijin terorist". Atacul aerian a avut loc la câteva ore după ce China a declarat că doreşte să continue eforturile de reducere a tensiunilor dintre cele două ţări islamice din Asia de Sud şi a îndemnat ambele părţi să evite extinderea războiului şi să revină la masa negocierilor.
Conflictul a început luna trecută
Conflictul care a început luna trecută este cel mai grav de până acum între statele vecine care împart o graniţă comună de 2.600 de kilometri. Acesta se diminuase pe fondul încercărilor ţărilor prietene, inclusiv China, de a media şi de a pune capăt luptelor, înainte de a se relua. Escaladarea are loc pe fondul unei instabilităţi mai ample în regiune, unde atacurile americano-israeliene asupra Iranului şi represaliile Teheranului au aruncat Orientul Mijlociu în criză.
La faţa locului se putea vedea o structură cu un singur etaj înnegrită de urmele flăcărilor. În alte locuri, clădirile erau reduse la grămezi de lemn şi metal, cu doar câteva paturi suprapuse încă intacte, în timp ce pături, obiecte personale şi aşternuturi erau împrăştiate. Ambulanţe şi vehicule de poliţie erau parcate lângă poarta unităţii avariate, identificată drept un "spital de tratament pentru dependenţii de droguri", cu 1.000 de paturi, în timp ce personalul de securitate asigura paza.
Hamdullah Fitrat, purtătorul de cuvânt adjunct al talibanilor, a declarat că atacul aerian a avut loc luni, la ora locală 21:00 (16:30 GMT), şi a vizat spitalul de stat Omid, despre care a spus că este un centru de reabilitare cu 2.000 de paturi pentru dependenţii de droguri. "Zone mari ale spitalului au fost distruse şi există îngrijorări privind pierderi mari", a spus el într-o postare pe reţeaua X. "Din păcate, numărul celor ucişi a ajuns până acum la 400, iar până la 250 de persoane au fost rănite", a mai spus el.
Echipe de salvare se aflau la faţa locului pentru a ţine sub control incendiul şi pentru a recupera victimele, a adăugat el. Ministerul Informaţiilor pakistanez a declarat că declaraţiile talibanilor afgani reprezintă "o denaturare a faptelor". Într-o postare pe X, acesta a precizat ca Pakistanul a vizat instalaţii militare şi "infrastructură de sprijin terorist", inclusiv depozite de echipamente tehnice şi de muniţie ale talibanilor afgani şi ale militanţilor talibani pakistanezi din Kabul şi Nangarhar, care erau folosite împotriva civililor pakistanezi.
Spitalul Omid a fost înfiinţat în 2016 şi a tratat sute de persoane, oferindu-le totodată şi cursuri de formare profesională, cum ar fi croitorie şi tâmplarie, pentru a le spori şansele de angajare, potrivit presei locale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
