Antena Meniu Search
x

A murit copilul de 6 ani din Afganistan, scos după patru zile dintr-o fântână adâncă de 25 de metri

Haidar, copilul de 6 ani din Afganistan care a căzut într-o fântână adâncă de 25 de metri, a fost scos la suprafaţă după o operaţiune care a durat patru zile. Din nefericire, micuţul a murit în timp ce era transportat spre spital.

de Redactia Observator

la 18.02.2022, 11:06

Băiatul de 6 ani care a stat blocat timp de 4 zile într-o fântână adâncă de 25 de metri a încetat din viaţă
Băiatul de 6 ani care a stat blocat timp de 4 zile într-o fântână adâncă de 25 de metri a încetat din viaţă - Profimedia Images

Salvatorii au lucrat încontinuu timp de patru zile pentru a-l scoate pe băiat din puţ, iar vineri dimineaţă au reuşit să îl aducă la suprafaţă. La scurt timp însă, în timp ce era transportat spre elicopterul care trebuia să îl ducă la spital, copilul a încetat să mai respire. Salvatorii au încercat să îl resusciteze, dar fără succes, transmite BBC.

"În primele minute după ce s-a terminat operaţiunea, băiatul respira, iar echipa medicală i-a administrat oxigen. Apoi, în timp ce era dus spre elicopter, nu mai respira", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

Talibanii au anunţat moartea copilului pe Twitter: "Cu mare tristeţe anunţăm că Haidar a plecat de lângă noi pentru totdeauna", a transmis un angajat al Ministerului de Interne.

Copilul a fost blocat în fântână timp de 4 zile

Circumstanţele exacte ale căderii copilului în puţ, care a secat, nu sunt cunoscute încă.

Acest accident a amintit de cel de la începutul lui martie, în Maroc, al lui Rayan, în vârstă de cinci ani, care a căzut pe fundul unui puţ secat şi care a murit după cinci zile de eforturi aprige ale unor salvatori. Această dramă a provocat o emoţie considerabilă, amplificată de reţele de socializare, atât în Maroc, cât şi în lume.

Joi, în înregistrări video difuzate pe reţele de socializare, apărea un tânăr afgan, Haidar, care poartă un pulover albastru, aşezat, blocat pe fundul unui puţ, cu umerii sprijiniţi de peretele puţului şi care îşi poate mişca cu uşurinţă, în mod vizibil, mâinile şi partea de sus a corpului. În faţa copilului se află o lampă, care luminează fundul puţului, situat în satul Shokhak.

Aceste imagini au fost filmate cu o cameră coborâtă cu un fir în puţ. Într-o serie de înregistrări video, copilul plânge şi geme, iar în alta vorbeşte cu tatăl său.

Haida, vorbeşte cu mine. Încercăm să te scoatem. Eşti bine, fiul meu? Vorbeşte cu mine şi nu plânge. Muncim să te scotem”, îi spune tatăl.

Bine, am să vorbesc în continuare”, îi răspunde băiatul încet, pe un ton trist.

În tot acest timp, lucrau de zor pentru a ajunge la copil.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » A murit copilul de 6 ani din Afganistan, scos după patru zile dintr-o fântână adâncă de 25 de metri