Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Acord COP26 pentru accelerarea luptei împotriva încălzirii globale

Participanţii la Conferinţa ONU pe tema schimbărilor climatice (COP26) au ajuns, sâmbătă seară, la un acord privind acţiuni de reducere a emisiilor poluante, după negocieri intense care au condus la eliminarea unor clauze stricte.

de Redactia Observator

la 13.11.2021 , 23:05

Acord COP26 pentru accelerarea luptei împotriva încălzirii globale - Profimedia

Acordul a fost acceptat de cele 197 de delegaţii prezente la Conferinţa părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP26), organizată de Naţiunile Unite în oraşul britanic Glasgow.

"Acordul este imperfect, dar demonstrează consens şi susţinere. Sper că putem părăsi această conferinţă uniţi în oferirea unui lucru semnificativ pentru oameni şi pentru planetă", a declarat Alok Sharma, coordonatorul Conferinţei COP26, potrivit cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.

Alok Sharma a exprimat regret pentru modul în care s-au derulat negocierile. În ultimul moment, proiectul de acord a fost modificat la solicitarea Indiei, care a cerut înlocuirea angajamentului "eliminării" utilizării carbunelui fără tehnologii de reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu sintagma "reducerea treptată" a utilizării cărbunelui. Poziţia Indiei a fost susţinută de China.

Articolul continuă după reclamă

UE şi Elveţia, dezamăgite de modificări

Pe acelaşi subiect

Planul prevede o serie de acţiuni care să menţină încălzirea climei în limita a cel mult 1,5 grade Celsius, stabilită prin Acordul de la Paris, din 2015. Potrivit BBC, va fi foarte dificil să fie menţinută această ţintă prin actualul acord, astfel că vor trebui adoptate angajamente suplimentare anul viitor.

Uniunea Europeană şi Elveţia au exprimat dezamăgire faţă de modificările efectuate la cererea Indiei. "Înţeleg dezamăgirea profundă, dar este esenţial să protejăm acest acord", a afirmat Alok Sharma, citat de BBC.

Acordul prevede reducerea treptată a utilizării cărbunelui extras fără tehnologii de capturare a emisiilor de dioxid de carbon şi a subvenţiilor pentru combustibili fosili ineficienţi, recunoscând necesitatea susţinerii ţărilor defavorizate să efectueze tranziţia ecologică. În 2022, ar urma să fie stabilite noi acţiuni pentru reducerea poluării.

Mai multe ţări emergente, inclusiv China, India, Africa de Sud şi Iranul, s-au opus fixării unor termene globale pentru renunţarea la combustibili fosili. Delegaţia Chinei a argumentat că fiecare ţară trebuie să fixeze propriile termene de reducere a emisiilor poluante. India a enunţat o poziţie similară şi a argumentat că poluarea este generată de "consumul excesiv". "Fiecare ţară va ajunge în funcţie de agenda proprie la ţintele de emisii", a afirmat negociatorul Indiei, Bhupender Yadav.

Delegaţia Africii de Sud a transmis, la rândul său, că împărtăşeşte "sentimentele Chinei şi Indiei", argumentând că ţările aflate în dezvoltare vor fixarea unor cote "corecte" privind emisiile poluante şi vor să continue "utilizarea în mod responsabil" a resurselor fosile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Acord COP26 pentru accelerarea luptei împotriva încălzirii globale